Dascălul care a schimbat sute de vieți

Data publicării:
profesor captura

Profesorul de pictură Dorel Zaica și-a creat un obicei din a le pune copiilor întrebări mai atipice.

„Întreb un copil de cinci ani „Ce este ceaţa?" Şi îmi spune, dintr-o suflare, aşa: ceaţa este un întuneric luminos! Ce e aia şcoală? Şcoala este o amestecatură de profesori care ne predau o amestecătură de lecţii, şi la sfârşit ieşim o amestecătură de oameni. Dar toţi cu şcoală!”, a povestit profesorul.

Acestea sunt doar câteva dintre răspunsurile pe care Dorel Zaica le-a primit de la elevii săi în cei aproape 40 de ani în care a predat. A schimbat viaţa a sute de copii pentru că a ştiut să le pună întrebările potrivite şi, mai ales, să-i asculte.

I-a făcut pe toţi să se simtă importanţi, să-şi dezvolte gândirea şi să fie creativi. Să ajungă oameni mari.

„A fost ceva care m-a schimbat cu totul”, a spus artistul plastic Laura Mihalca despre fostul ei profesor.

„M-a influenţat foarte mult perioada aceea de început pentru că într-un fel, era o reformă a gândirii. Şi a influenţat absolut fiecare aspect al vieţii, de la punctul acela încolo”, a adăugat doctorandul Bogdan Topîrceanu.

Profesorul Zaica, astăzi în vârstă de 76 de ani, a „inventat" o metodă care-i poartă numele. Scopul dascălului a fost mereu de a-i atrage pe elevi. La începutul carierei sale, a predat la o şcoală de la periferia Bucureştiului aşa că s-a gândit cum să ajungă la cei mici.

„Mi-a trecut prin cap să fac nişte mici poante, mici interpretări care să stârnească cât de cât hazul... şi uite aşa, am văzut că a prins, ba chiar într-un târziu s-a ajuns la ceva incredibil! Şi anume, începuseră să chiulească la alte ore ca să vină la mine. Nu mă mâniam când o lua razna unul sau altul şi le dădeam voie să se exprime aşa cum gândesc ei. O fată din clasa a şaptea. „Ia spune-mi, dacă te-ai fi născut curcubeu, cum ţi-ar fi plăcut să trăieşti?" - „Dacă m-aş fi născut curcubeu, mi-ar fi plăcut să stau pe cer şi noaptea!" Vedeţi ce simţ poetic? Atunci au realizat că aici poţi să spui ce gândeşti şi, cu ocazia asta, am descoperit că omul copil are nişte dimensiuni cu mult mai mari, mai importante, mai profunde decât credeam noi”, a explicat Dorel Zaica metoda lui de predare.

Deşi a început să preda în anul 1965, profesorul Dorel Zaica a considerat că metodele folosite în şcoala împiedică elevii să se dezvolte şi pun accentul pe memorare.

„Cum era pe atunci profesorul clasic este şi acum. Ce preda profesorul, el aştepta neapărat returnarea respectivelor date, respectivelor cunoştinţe. De asta sunt atât de prudenţi şi de asta nu sunt ei. Când îi pui să povestească, tot timpul sunt obsedaţi de ideea: Aoleo, dacă greşesc, cum o reacţiona omul ăsta cu mine?Simt tot timpul aceleaşi metode învechite”, a declarat profesorul de pictură.

De aceea, Dorel Zaica a încercat să le arate elevilor săi că nu există răspunsuri greşite, doar întrebări prost formulate.

„În cazul în care nu ştiţi să răspundeţi la întrebări scrieţi ce credeţi voi despre treaba aia. Pentru că nu suntem la şcoală, n-am învăţat o lecţie şi acuma eu să vin şi să vă pun întrebări ca să verific dacă voi aţi învăţat lecţia”, sunt cuvintele pe care profesorul le spune elevilor săi.

Această metodă a schimbat modul în care elevii s-au raportat la școală.

„În primul rând, nu mai era important subiectul, era important...eu cumva, în toată ecuaţia asta. Pentru că eu trebuia să dau răspunsul, eu trebuia să gândesc lucruri de la zero. Nu conta dacă am asimilat informaţii sau nu, pe care dup-aia trebuia să le reproduc şi practic îmi exploata mie imaginaţia”, a spus doctorandul Bogdan Topîrceanu.

Cele mai neaşteptate reacţii ale elevilor săi au fost publicate în câteva volume, o adevărată mină de aur pentru antropologi şi sociologi.

„De ce au nevoie femeile mereu de complimente? Clasa a opta: Femeile au nevoie de complimente pentru că acestea sunt ca nişte bijuterii pe care le poartă. Dezamăgirea mea ca persoană în vârstă şi trăită o viaţă întreagă printre copii este că stilul ăsta de a impune neapărat gândirea adultului, ei zicând la treaba asta că e un proces firesc, se numeşte cultură generală şi aşa mai departe. De acord. Însă, lasă o portiţă şi gândirii lui. Să vezi, el ce opinii are, ce propuneri, el cum percepe fenomenul respectiv. Pentru că atunci când îi dai şi lui cuvântul, atunci descoperi că el are nevoie de nişte explicaţii în plus şi uneori pune nişte întrebări unde rămâi mut de uimire, şi atunci dialogul este cu totul şi cu totul mai profund, progresul se face mai rapid. Deci aici se greşeşte”, a spus profesorul de pictură.

Dovada cea mai clară că „metoda Zaica" a funcţionat este chiar recunoştinţa foştilor săi elevi, care îl preţuiesc şi încă îl vizitează pentru un sfat, o vorbă bună.

„În continuare mă întâlnesc cu domn profesor şi avem în continuare discuţii care durează ore întregi şi întotdeauna discutăm imaginile, şi ce fac eu şi ce face dânsul”, a spus doctorandul Bogdan Topîrceanu.

„Înaintea oricărui proiect, încep prin a gândi cum să fac să fie altfel proiectul, ce poate aduce nou, şi asta este poate o moştenire din tot ce a însemnat pregătirea cu domnul Zaica”, a adăugat Laura Mihalca.

Ionuţ Theodor Barbu, un alt fost elev al profesorului Zaica, îi duce mai departe moştenirea: a devenit profesor la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza" din Bucureşti. Dorel Zaica a fost profesor în aceeaşi instituţie timp de 22 de ani.

„Pe domnul profesor Zaica l-am cunoscut ca elev în clasa a cincea, la Liceul Tonitza, unde eu intrasem, cred că era 1982 sau 1983. Avea o căldură în a se adresa elevilor, un fel special de a vorbi şi de a interacţiona, astfel încât nu era niciodată nevoie să ne atenţioneze, legat de disciplină exact ca un bunic l-am simţit, ca şi cum l-aş fi cunoscut de foarte mult timp”, a spus Ionuț Theodor Barbu.

Unul din marile regrete ale profesorului Zaica este că metoda sa nu este folosită de mai mulţi profesori şi că prea puţin adulţi de la catedră îşi mai amintesc că au fost şi ei copii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri