Sari la conținut

Doctorate analizate pentru suspiciuni de plagiat

Riscă să rămână fără titlul de doctor mai mulţi demnitari, inclusiv fostul premier, Victor Ponta, fostul vicepremier, Gabriel Oprea, fostul primar de la sectorul 2, Neculai Onţanu şi actualul ministru de interne, Petre Tobă.

Acest demers a început ca urmare a unei sesizări din luna martie, semnată de mai mulţi profesori universitari. Acum, Ministerul Educaţiei le-a cerut şi universităţilor unde au fost susţinute respectivele teze - să trimită copii ale dosarelor, precum şi propriile analize.

Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei: „Pe de o parte, e vorba de analiza universităţilor în cauză. Ele au la dispoziţie 30 de zile pentru pronunţare. În paralel, se desfăşoară şi analiza CNATCU, care la rândul său are la dispoziţie 45 de zile pentru analiză. E vorba de constituirea unei comisii de analiză care poate să aibă şi experţi externi”.