Sari la conținut

Educaţie nonformală, la Cluj: 300 de tineri din 35 de ţări învaţă cum să se exteriorizeze în public 

Împărțiți în grupuri, tinerii participă la 17 ateliere la care învață, prin muzică sau joc, cum să se exteriorizeze în public, cum să organizeze activități stradale sau care le sunt drepturile.

Venim cu un exercițiu, o activitate în care ei trebuie să găsească soluții, trebuie să comunice în echipă, să iasă din zona de confort”, spune Bogdan Romanică, animator socio-educativ.

Tinerii au fost foarte încântaţi de cursuri.

„Mă ajută să mă dezvolt în primul rând ca persoană și, eventual, pentru următoarele mele studii în domeniul psihologiei sau medicinei, să lucrez cu oamenii”, spune un cursant.

„Cred că acest proiect este foarte folositor pentru că învățarea nonformală este foarte folositoare pentru noua generație”, este de părere Jean-Baptiste Odobeșteanu, muzicoterapeut.

Cel mai căutat atelier a fost cel de percurție. Metoda ajută în primul rând la descărcare de energii, de stres, este o metodă de eliberare, dar în același timp și de dobândire de abilități de lucru.

„Așteptările mele sunt să-mi dezvolt creativitatea”, spune un participant la curs.

„Te ajută să te manifești, să-ți expui corpul și atitudinea în public fără să-ţi fie teamă de a te afirma”, afirmă o altă cursantă.

Pot să știu că doi plus doi fac patru pentru că așa mă învață la matematică, dar el îmi folosește mai degrabă când mă duc la piață. Învățarea nonformală face legătura între ceea ce se întâmplă la clasă și ceea ce se întâmplă în viața reală”, afirmă Andrei Popescu, coordonatorul proiectului.

Evenimentul este o etapă a proiectului Cluj-Napoca 2015 - Capitala Europeană a Tineretului și este finanţat prin programul european Erasmus.