Sari la conținut

Elitele Universităţii Transilvania, premiate. Şefii de promoţie au primit diplome, telefoane și abonamente gratuite

Şefii de promoţie ai acestui an şi colegii lor care au câştigat concursuri naţionale şi competiţii sportive au fost sărbătoriţi în aula Universităţii Translvania din Braşov.

Am muncit ca să ajung aici şi uite că se văd şi roadele muncii mele. Eu am terminat specializarea Comunicare şi relaţii publice şi sunt foarte mândră de treaba aceasta”, spune una dintre studentele premiate.

Mircea Onceriu este şeful de promoţie al Facultăţii de Inginerie Tehnologică şi Management Industrial. Tânărul inginer recunoaşte, fără falsă modestie, că a ajuns în această postură cu foarte multă muncă, dar şi cu pasiune.

Am avut şi o oarecare înclinaţie din familie, ceva rude care practică în domeniul ingineriei și, implicit, sfaturi de la profesori, ca şi băieți, ingineri e ok. Și plus de asta, mă și pasionează”, spune Mircea Florin Onceriu, absolvent Inginerie Tehnologică şi Management Industrial.

Sper să îi motiveze pe ceilalţi. Cred că aceste premii ajută pentru a ridica nivelul de pregătire al studenţilor noştri”, spune Cristin-Olimpiu Morariu, profesor şi prodecan la Facultatea de Inginerie Tehnologică şi Management Industrial.

Cel puţin ultimii trei ani, trebuie să fim corecţi şi să vedem că se întâmplă lucruri bune în acest sens. Universitatea Transilvania a crescut de la an la an, este între primele 10 universităţi din România”, spune George Scripcaru, primarul municipiului Braşov.

A fost al doilea an în care a fost organizată Gala Şefilor de Promoţie, iar reprezentanţii universităţii promit că evenimentul va deveni o tradiţie.

„În universitatea noastră nu putem să nu respectăm asemenea oameni, care au dovedit a fi cei mai buni”, spune Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii Transilvania Braşov.

Pentru cei 18 şefi de promoţie, organizatorii au avut o surpriză. Tinerii au primit telefoane mobile inteligente şi abonamente gratuite de telefonie mobilă.

„Compania noastră s-a alăturat acestei campanii din dorinţa de a-i sprijini pe elevii cu rezultate deosebite la învăţătură”, spune Mihaela Ardelean, brand managerul unei companii de telecomunicaţii.

Duminică, aula universităţii braşovene a găzduit un eveniment similar, în care peste 1.800 de elevi de la şcolile şi liceele din Braşov au fost premiaţi.