Sari la conținut

Foşti miniştri ai Educaţiei: Manualul unic, soluţie de criză

Manualul unic e o soluţie de criză, care oricum trebuie urmată de varianta unui conţinut multimedia. Elevii au competenţe digitale pe care şcoala nu şi-a propus să le valorizeze, deşi asta ar însemna eficienţă. O spun la unison doi foşti ministri ai Educaţiei, invitaţi la emisiunea „În faţa ta”. Ecaterina Andronescu şi Mircea Miclea pledează la unison pentru modernizarea învăţământului.

Mircea Miclea, fost ministru al Educaţiei: „Dacă este o soluţie de avarie, atunci este de acceptat pentru o perioadă extrem de scurtă de timp, ca o chestiune de principiu însă este o soluţie greşită. Soluţia pentru o astfel de generaţie de elevi este cu totul alta. Practic ar trebui să luăm profesorii buni din această ţară şi, împreună cu ei, să construim nişte conţinuturi multimedia. Adică aceasta înseamnă imagine, text, explicaţii, exemple, algoritmi etc. Care să fie puşi pe o platformă digitală, o platformă de e-learning”.

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei: „Domnul profesor Miclea nu s-a referit numai la generaţia clasei a V-a, ci la toate generaţiile care se află acum în şcoală. Într-adevăr are o atractivitate şi o aplecare spre mijloacele acestea oferite de tehnologia IT cu totul excepţională. Învăţaţi de la vârste foarte mici cu tableta, componenta vizuală a memoriei s-a dezvoltat în dauna celorlalte componente. Ca urmare este total neproductiv pentru şcoală să nu folosim această componentă şi în predare la clasă”.

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea