Sari la conținut

Greșeli pe care le fac părinții în creșterea copiilor

Primii șase ani din viața copiilor sunt fundamentali în ceea ce înseamnă achiziții lingvistice, gândire logico-matematică, anduranță, hărnicie și nevoia de implicare, spune consultantul educațional Oana Moraru. Iar grădinița joacă un rol foarte important în acumularea unor competențe și în dezvoltarea copilului, de aceea este foarte important ca părinții să știe exact ce așteptări să aibă de la profesori și de la grădiniță. 

„Părinţii noştri aveau urgente materiale, noi- spirituale. Pentru o vreme, a funcţionat supunerea. Astăzi, conectarea”, spune consultantul educațional Oana Moraru, care a adunat în două culegeri informaţii utile despre cum să creşti copii fericiţi. Este foarte important ca părinții să îl învețe pe copil cum să își comunice gândurile și emoțiile. 

„În intervalul 0-6 ani sunt trei mari achiziţii în lecţiile de viaţă care vor conta ulterior. O mare parte se desfăşoară în plan fizic. Mult din sistemul nostru de învăţământ dă la o parte mişcarea, jocul care încurajează viteza de reacţie, autocontrolul, coordonarea nefiind conştienţi cât de mult bate în atenţie, rafinament,concentrare, memorie. A doua mare achiziţie este autoreglajul emoţional. Imaginea de sine şi a lui în faţa lumii. Cine este el? Ce voce are? Nevoia de a-şi comunica gândurile, emoţiile. Şi o altă fundamentală achiziţie e atitudinea faţă de învăţare. Ce le cerem noi la şcoală ţine de cum s-au format aceste deprinderi în copilăria timpurie. Ce au învăţat ei acasă sau la grădiniţă, să finalizeze un lucru, să-l finiseze,verifice, să-l execute din paşi mărunţi”, a spus Oana Moraru.

Cele mai întâlnite greşeli pe care le fac adulţii în relaţia cu cei mici sunt fie că îi substimulează, fie că îi suprastimulează.

„Sustimularea se referă la genul de părinţi care zic: la grădiniţă să nu facă nimic. Să nu-l forţaţi să facă nimic, nu vreau presiune. Îl mai lăsăm până ajunge la şcoală. Sau în extrema cealaltă sunt grădiniţe sau părinţi care insistă: lucrăm fişe, stăm cocoşaţi, scriem de la cinci ani, academismul acesta forţat înainte de a se fi format curiozitatea. Şi bineînţeles, lucruri care sunt în cultura românească. Deja blamarea, învinovăţirea, care, dacă se instalează la grădiniţă asigură sila de şcoală de mai târziu”, a explicat consultantul educațional.

După vârsta de șase ani sunt alte capcane în care părinţii cad şi, fără să vrea, îşi programează copiii către eşec.

„Greşim ca atunci când îi dăm la şcoală, în primii doi ani facem partea academică de scris, citit, socotit. Până la nouă ani copiii au nevoie de investigaţie în lumea vie, cu lupa în mână, poveste. Se trece la română şi matematică de la 6-7 ani, crezând că dezvoltam intelectul. Intelectul poate să se dezvolte mimetic, dar pe termen lung nu dă roade. Mulţi abandonează, prind ură de şcoală şi nu-şi dezvoltă acea efervescenţă de care au nevoie mai târziu pentru că nu s-au jucat suficient când era timpul, nu au învăţat despre jocuri. Clasele întâi şi a doua sunt perioade în care noi forţăm mult. În clasa a treia ei vor să lucreze în echipă şi noi îi însingurăm. Facem topuri valorice. Şi a cincea şi a șasea îi trecem în plan abstract, fără să legăm de concret. Astea sunt trei metehne ale sistemului”, a spus Oana Moraru.

Pe lângă profesori, părinţii ar trebui să înţeleagă şi să aplice câteva reguli simple.

Noi avem tendinta să judecam apropierea de copil în termeni extremi. Totul e aşa relaxat, o bucurie, prieteni, nu vreau să stric relaţia cu copilul, totul e negociabil. NU. Pe de altă parte, trebuie să avem cu copilul un program de viaţă. Ţinte. Reguli. Care e rutina casei? Cât negociem? Până unde? Cam asta..responsabilitatea, graniţele, formează rezilienţa, puterea copilului în faţa unei probleme...de a se ridica din impas. Cred că asta e problema multor copii: renunţă uşor. Se supară uşor”, a concluzionat consultantul educațional.