Începe Evaluarea Naţională. Luni, proba de Limba şi Literatura Română. Calendarul examenelor

Data publicării:
evaluare nationala-4

Peste 166.000 de absolvenţi de gimnaziu încep luni evaluarea naţională. Prima probă este cea scrisă de Limba şi Literatura Română. Marţi are loc proba de Limbă maternă, iar miercuri - cea de Matematică. Rezultatele vor fi afişate pe 1 iulie.

Media obţinută de elevi la evaluarea naţională reprezintă 75% din media de admitere la liceu, restul de 25% fiind dat de notele obţinute în cei patru ani de gimnaziu.

Din cei 150.000 de elevi care au susţinut acest examen în 2013, peste 75% l-au promovat. Cele mai bune rezultate au fost în Brăila, unde aproape 90% dintre candidaţi au avut medii peste 5.

Anul trecut, două licee din Bucureşti şi unul din Constanţa au avut cele mai mari medii de admitere în clasa a IX-a.

Calendarul evaluării naţionale 2014

23 iunie - Limba şi literatura română - proba scrisă

24 iunie - Limba şi literatura maternă - proba scrisă

25 iunie - Matematică - proba scrisă

27 iunie - Afişarea rezultatelor

27 iunie - Depunerea contestaţiilor

28-30 iunie - Rezolvarea contestaţiilor

1 iulie - Afişarea rezultatelor finale dupa contestaţii

Evaluarea naţională 2013

123.192 de elevi au obţinut note peste 5.

Cele mai bune rezultate: Brăila – 88,86%.

Cele mai scăzute: Olt – 61,04%.

Repartizarea computerizată

- 99,65% au fost repartizaţi.

- 504 candidaţi nu au fost repartizaţi.

Primele zece licee cu cele mai mari medii de admitere

1) Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, Bucureşti: 9,77

2) Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bucureşti: 9,74

3) Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Constanţa: 9,72

4) Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Craiova: 9,69

5) Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, Bucureşti: 9,64

6) Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Cluj: 9,64

7) Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Bucureşti: 9,64

8) Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Bucureşti: 9,59

9) Colegiul Naţional „Ovidius”, Constanţa: 9,58

10) Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, Braşov: 9,56

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri