Iniţiativă inedită la Cluj | Nu ai fost de 10 la Bac? Primeşti burse şi cursuri cadou

Data actualizării: Data publicării:
cursuri fb

În zilele în care se tot vorbeşte despre absolvenţii de 10 de la examenul de bacalaureat, mai mulţi oameni de afaceri de la Cluj-Napoca se ocupă şi de cei care nu au cea mai mare medie, dar au potenţial. Ei înşişi au fost în aceeaşi situaţie, aşa că acum oferă burse în valoare de 50.000 de euro şi cursuri online în domeniul care îi interesează pe cei care se îndreaptă spre alegerea unei cariere.

Calin Birio, partener la o agenţie de marketing, a avut această idee plecând de la experienţa proprie: „Prin puterea exemplului, vrem să arătăm tinerilor că noi, la rândul nostru, nu am fost de 10. Vrem să facem o schimbare de mentalitate, vrem să înțeleagă tinerii că educația nu se întâmplă doar în școală. Și că nu trebuie să fii de 10 ca să devii acel profesionist de care este nevoie”.

Alți șase antreprenori și traineri de succes i s-au alăturat și împreună au decis să ofere 80 de burse la cursurile lor de business și dezvoltare personală în valoare totală de peste 50.000 de euro.

Tinerii se pot înscrie online la aceste cursuri, însă trebuie să aibă exact aceeași medie cu cea a trainerului.

Proaspăt absolvent de liceu, Ștefan este unul dintre zecile de tineri interesaţi de ofertă. Nu a fost elev de 10, dar vrea să demonstreze că poate să facă performanță în informatică: „Mi se pare că se pune destul de mult accentul pe concurență și pe competiția dintre elevi, când cred că mai importantă ar trebui să fie evoluția fiecăruia”.

Cursurile pe care le oferă acest acest proiect au niște teme care mă pot ajuta mai departe atât în dezvoltarea personala, cât și în cea profesională.

Antreprenorii care au lansat oferta vor să ajute şi tinerii şi firmele.

Călin Biriș, antreprenor: „În România 72% dintre companii nu își găsesc profesioniști să îi angajeze. Este o problemă la nivel național și suntem pe locul trei la nivel mondial cu această problemă. Vrem să contribuim, să ajutăm mediul de business”.

Dacă cele 80 de locuri disponibile nu vor fi ocupate până la sfârșitul lunii iulie, vor fi admiși în program și tinerii care au note apropiate de cele ale oamenilor de afaceri implicați în proiect.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri