Sari la conținut

Meditații gratuite la matematică pentru candidații la bacalaureat

Iulian Chiaburu are 40 de ani și speră să promoveze examenul de bacalaureat. De aceea a decis să participe la meditaţiile oferite de profesorii universitari din Iaşi.

Vreau să dau bacalaureatul ca să-l iau. Acum zece ani (am terminat liceul- n.r.)”, spune Iulian Chiaburu, suplinitor la DGASPC Iași.

La prima şedinţă de pregătire au venit 80 de cursanţi. Printre aceştia, mulţi elevi de clasa a 12-a care spun că matematica este o materie grea și că au nevoie de tot ajutorul pe care îl pot primi.

„Eu, de exemplu, am o problemă cu analiza matematică. Nu prea o înțeleg și poate mă ajută cursul acesta”, afirmă o cursantă.

„Am venit aici pentru a-mi consolida cunoștințele de matematică pentru examenul de bacalaureat”, adaugă altă cursantă.

La bacalaureat procentul de promovare este de aproape sub 50 la sută, atunci ne-am hotărât și noi să dăm o mână de ajutor”, declară Cezar Oprișan, decanul Facultății de Mecanică din cadrul Universității "Gh. Asachi" Iași.

Meditaţiile se vor desfăşura în fiecare sâmbătă, până în luna iunie.