Migraţia, pe înţelesul copiilor

Data publicării:
copii-1

Fiecare grupă de copii a primit o hartă, pioni cu păsări şi cartonaşe de joc. Cu ajutorul lor, au avansat pe hartă întocmai păsărilor migratoare. Aşa au învăţat că zburătoarele, la fel ca şi oameni porniţi la drum, fac popasuri acolo unde găsesc apă şi hrană.

Scopul jocului este de a-i învăţa pe copii despre fenomenul migraţiei la păsări, dar totodată face o paralelă şi cu migraţia oamenilor, un fenomen despre care cei mici aud tot mai des în ultima vreme.

Oamenii, dacă nu câştigă mulţi bani undeva, se duc undeva ca să poată să câştige mai mult să-şi cumpere lucruri”, spune un elev.

Luana Martin, coordonator proiect: „Învaţă să coopereze, învaţă că toată lumea poate să câştige, făcând schimburi de cărţi. Legătura mai subtilă este aceea cu migraţia oamenilor. Facem un pas în timpul jocului şi la sfârşitul jocului îi întrebăm tot timpul pe copii dacă oamenii migrează în acelaşi fel ca şi păsările, dacă migraţia oamenilor e la fel de naturală"

Proiectul Cuib este finanţat din bani europeni şi se derulează în mai multe şcoli din Braşov, Covasna, Harghita şi Bucureşti.

Corina Bularca, profesor: „Ceea ce se învaţă prin joc este mult mai bine receptat de către copii".

În total, 50 de profesori îi vor învăţa pe 1.000 de copii, în joacă, despre lumea păsărilor, dar şi a oamenilor care migrează. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri