Sari la conținut

Ministrul Educației, Adrian Curaj, vine luni în plenul Camerei Deputaților, la "Ora Guvernului"

Foto: Agerpres

Dezbaterea a fost solicitată de grupul parlamentar al PNL, informează Agerpres.

„România este țara în care educația nu a constituit o prioritate națională nici până în acest moment, este țara în care nu s-a putut asigura învățământul gratuit pentru toți elevii, precum și accesul egal la învățătură, racordarea reală a sistemului de educație la piața muncii, iar 6% din PIB pentru educație rămâne în continuare o provocare pentru sistemul național de învățământ”, se arată în solicitarea PNL, înaintată Biroului permanent al Camerei Deputaților.

PNL solicită prezența ministrului Educației, Adrian Curaj, pentru a explica poziția MENCȘ privind asigurarea condițiilor legale, financiare și umane pentru cuprinderea tinerilor în sistemul de învățământ profesional, situația privind planurile cadru, programele școlare și licitațiile pentru manualele școlare.