Sari la conținut
News Alert

Ministrul Educației: Am decis să revoc Consiliul Național de Etică

Azi voi semna ordinul în acest sens”, a spus ministrul. „Am în vedere crearea, în cel mai scurt timp, a unui cadru normativ clar, coerent privind doctoratul în România”, a adăugat el.

Adrian Curaj a spus că va da mai multe detalii după ce se va întâlni cu consiliul rectorilor și cu membri ai Academiei Române.

El a arătat că revocarea consiliului este legată de „recăpătarea încrederii în ce se întâmplă în zona de doctorate în România”. În plus, nu se va mai face o verificare diferită a doctoratelor demnitarilor și a doctoratelor celor care nu ocupă funcții publice.

Trebuie să refacem încrederea în sistemul de educație din România. Avem experiență și expertiză pentru a pune la punct, în baza legii, cu modificări și clarificări, unde este cazul, un mecanism în spiritul bunei practici internaționale”, a adăugat el.

Întrebat de cât timp avea intenția de a revoca acest consiliu, Adrian Curaj a răspuns cu două întrebări: „De cât timp sunt ministru? De cât timp e subiectul în discuție?”