Sari la conținut

Ministrul Educaţiei: Mi se pare complet greşit ca un rector să fie şi membru marcant al unui partid politic

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei:

„La un moment dat era interzis ca rectorul să aiba funcţie politică. S-a revenit asupra acestei interdicţii şi a fost eliminată.

Eu cred că este nociv ca ei să fie politicieni activi. Este o invitaţie permanentă la coruperea sistemului. Nu ai timp să faci serios politică şi nici să conduci o universitate. Nu zic să se interzică dreptul oamenilor de a face politică. Dar aceste lucruri trebuie făcute cu măsură.

Cineva care are o funcţie politică importantă va transforma universitatea într-o cutie de rezonanţă a unor idei politice. Universitatea trebuie să fie mediul în care se dezvolta spiritul liber.

Mi se pare complet greşit să acceptăm acest cumul de funcţii, cum ar fi rector şi membru marcant sau din conducerea unui partid politic. Ţine de sănătatea sistemului să separam aceste planuri”.

În ceea ce-l priveşte, Mircea Dumitru a precizat că odată cu preluarea funcţiei de ministru al Educaţiei s-a suspendat din calitatea de rector al Universităţii Bucureşti.

Cel mai răsunător exemplu de rector politician este cel al Ecaterinei Andronescu. În perioada în care a fost rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, aceasta a fost şi senator şi vicepreşedinte PSD.

Un alt exemplu este cel al actualului primar al municipiului Timişoara. Nicolae Robu a cumulat funcţia de rector al Universităţii Politehnice cu cea de senator din partea PNL.

Declarațiile ministrului au fost făcute în emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi24, a cătrei înregistrare integrală o puteți urmări AICI.