Sari la conținut

Municipalitatea va premia cei mai buni elevi din Braşov

Fotografii: Andrei Paul

La sfârşitul acestui an şcolar, peste 1800 de elevi, din clasele V-XII, care au obţinut premiile I, II sau III, vor fi recompensaţi de către Primăria Braşov. Pentru prima treaptă a podiumului, Municipalitatea va oferi 300 de lei, alţi 200 de lei pentru locul al doilea şi 100 de lei, pentru cei clasaţi pe locul III. Anul acesta, numărul elevilor premianţi este mai mare cu aproape 100, faţă de anul trecut. Duminică, începând cu ora 10.00, la Aula Universităţii Transilvania, va avea loc o gală de premiere a elevilor merituoşi, atât cei care au obţinut premii la şcoală, cât şi cei care au obţinut rezultate foarte bune la olimpiadele şi concursurile şcolare, care vor primi diplome de excelenţă din partea Municipalităţii şi premii din partea companiei RCS & RDS.

Plecând de la faptul că resursa umană este cea mai importantă pentru comunitate, Municipalitatea a creat o serie de programe care vin în sprijinul elevilor. Unul dintre acestea este premierea elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură. Anul trecut am avut o primă ediţie a acestor premii şi după cum am promis, împreună cu Consiliul Local, vom încerca ca în fiecare an excelenţa în învăţământul braşovean să fie premiată, iar acest eveniment să devină o tradiţie la Braşov. Le mulţumesc, ca primar al Municipiului Braşov, şi în numele Consiliului Local Braşov, tuturor elevilor care au rezultate deosebite la învăţătură, dar şi domnilor profesori şi părinţilor care i-au susţinut pentru ca acest lucru să fie posibil,” a declarat primarul George Scripcaru.

Compania RCS & RDS s-a alăturat iniţiativei Primăriei Municipiului Brașov din dorinţa de a-i sprijini şi, în acelaşi timp, de a-i răsplăti pe elevii cu rezultate remarcabile la învăţătură. Îi sfătuim pe tineri să-și urmeze pasiunile pentru a avea performanțe profesionale, să fie conştiincioşi şi devotaţi, iar rezultatele nu vor întârzia să apară,” a declarat Valentin Popoviciu, director dezvoltare RCS & RDS.

Evenimentul va avea loc în Aula Sergiu T. Chiriacescu a Universităţii Transilvania din Braşov, unde sunt aşteptaţi toţi elevii care au obţinut rezultate foarte bune la învăţătură în acest an şcolar.  

RCS & RDS este unul dintre cei mai importanţi operatori de telecomunicaţii din regiune, furnizând servicii în România, Ungaria, Spania şi Italia. Compania este lider pe piaţa din România în furnizarea serviciilor de internet şi de retransmisie programe de televiziune, dar şi unul dintre furnizorii principali de servicii de telefonie fixă şi mobilă, internet mobil precum şi servicii de conţinut video la cerere. Prin divizia Digi Business, clienţii persoane juridice beneficiază de soluţii integrate de telecomunicaţii marca Digi, dar şi de consultanţă şi asistenţă permanentă. Compania deţine singura televiziune de ştiri din România în format full HD, Digi24 HD, cu 8 staţii regionale, 3 canale de sport, Digi Sport 1, 2 şi 3, un canal de filme Pay-TV, Digi Film, 3 programe de documentare, Digi World, Digi Life şi Digi Animal World, un canal de muzică, Utv, 4 posturi de radio: Pro FM, Info PRO, Music FM şi Dance FM.