N-au luat Bacalaureatul, dar vor să învețe o meserie. Tot mai mulți absolvenți de liceu merg la școlile postliceale

Data publicării:
scoala de frizeri

Ioana nu a luat Bacalaureatul şi vrea să înveţe o meserie, așa că s-a înscris la o școală postliceală.

„Îmi doresc sa ajung un bun stilist, un bun profesionist. Este o meserie foarte frumoasă, am ocazia să interacționez cu oamenii, sunt sociabilă și bănuiesc că mi se potrivește foarte bine”, spune ea.

După ce a terminat clasa a 12-a, Mădălin nu s-a mai înscris la bacalaureat. A preferat să se angajeze, iar acum vrea să devină tehnician optometrist

„Am nevoie de aceste cursuri pentru a face determinări de dioptrii şi pentru a avansa în funcţie la locul de muncă”, explică el motivul pentru care s-a înscris la o școală postliceală.

Tot mai mulţi absolvenţi de liceu aleg să înveţe o meserie.

„Am pornit iniţial cu 600 de locuri, dar datorită numărului mare de cerinţe, în toamnă s-a făcut o nouă sesiune, am suplimentat numărul de locuri”, spune directoarea unei școli postliceale, Daniela Stoian.

Foarte important este ca aceşti tineri şi copii chiar să lucreze în condiţii reale, iar parteneriatul cu peste 400 de societăţi cooperative şi alţi agenţi economici ne permite să-i ducem să efectueze stagiile de practică la potenţialii angajatori”, spune un alt director de postliceală, Gabriel Zorzini.

Cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile pentru cei cu studii medii, reiese din datele oficiale.

„Pe piaţa muncii se caută în continuare muncitori calificaţi: zidari, sudori, în domeniul construcţiilor mototstivuitorişti, asistente medicale, aşa că au de unde opta”, spune Corina Diaconu, specialist resurse umane.

Pentru înscrierea la şcolile postliceale sunt necesare cartea de identitate, certificatul de naştere, adeverinţă medicală şi cea de studii. La şcoala de asistenţi medicali se dă un test grilă din biologia şi chimia studiate în anii de liceu. În România sunt 60 de instituţii de învăţământ postliceal de stat şi 196 private. La cele din urmă, taxa este în jur de 2.500 lei pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri