OLIMPICI. Andrei Precupescu va reprezenta România la olimpiada internațională de limba germană

Data publicării:
andrei precupescu

Andrei Precupescu este elev la Liceului Teoretic „Sfântul Iosif” din Alba iulia şi din toamnă va intra în ultimul an de liceu. Este unul dintre cei doi tineri care vor reprezenta România la Olimpiada Internaţională de limba germană.

„Va avea loc în primele două săptămâni din august, în Germania, bineînţeles, în Frankfurt. Şi acolo suntem din multe ţări, din peste 50 de ţări şi sper că vom face o figură frumoasă. La germană, comparativ cu alte materii, e un mediu mai non formal, adică pe lângă probele scrise şi orale avem şi o probă de echipă unde ţi se vede mult creativitatea şi comunicarea şi competenţele sociale”, spune Andrei Precupescu.

Iar pasiunea pentru limba germană a descoperit-o întâmplător.

„Am locuit la Sebeş și acolo fiind mulţi saşi, aveam prieteni care vorbeau cu familia şi atunci am prins de la ei. Apoi am mers la grădiniţă şi aici a fost meritul părinţilor, la grădiniţă numai germană ne lăsa să vorbim şi când ne jucam, era regulă să ne jucăm în germană”, mai spune Andrei.

„Este un elev foarte bun şi nu numai la învăţătură şi la caracter, ceea ce contează pentru noi cel mai mult şi mă bucur că are această ocazie să meargă la Frankfurt, să vadă un oraş mare în Germania şi să reprezinte şcoala”, afirmă sora Maria, profesoară de limba germană.

Acum, visul lui Andrei este să studieze medicina, dar nu în România, ci în Germania.

„Învăţământul românesc scoate multe valori însă mi se pare un pic învechit. Învăţăm lucruri care erau valabile acum 20-30 de ani, pe care nu le mai putem folosi practic şi în ziua de astăzi”, spune el.

Pe lângă şcoală şi limba germană, Andrei îşi face timp îşi pentru alte activităţi. Este voluntar în cadrul unei asociaţii din Alba Iulia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri