PLAGIAT. Ministrul educației, despre „amnistierea hoției intelectuale”

Data actualizării: Data publicării:
MIRCEA DUMITRU LA DIGI

Ministrul Educaţiei critică iniţiativa din Camera Deputaţilor prin care plagiatorii pot renunţa la doctorat de bunăvoie. Invitat la emisiunea „În faţa ta” de la Digi24, Mircea Dumitru a vorbit şi despre fostul ministru de Interne Petre Tobă, care după demisie a fost numit consilier în cadrul MAI.

 

Ministrul a spus că a aflat din presă despre numirea lui Petre Tobă consilier. „Nu văd chestiunea asta ca fiind o chestiune pozitivă, cel puțin nu în momentul ăsta, în care există anumite suspiciuni cu privire la domnia sa”, a declarat titularul portofoliului de la Educație.

Întrebat cum privește iniţiativa din Camera Deputaţilor prin care plagiatorii pot renunţa de bunăvoie la doctorat, ministrul educației a spus că i se pare o „rușine”.

„Va fi un capitol rușinos și în istoria parlamentarismului din România, și pentru universitățile din România. E inacceptabil ca cineva să poată renunța la titlu fără să dea niciun fel de explicație și fără să recunoască dacă este cazul că a făcut o greșeală morală”, consideră ministrul Mircea Dumitru.

Întrebat dacă poate fi considerat acest demers drept o amnistiere a hoției intelectuale, ministrul educației a răspuns: „Cu siguranță”.

Interviul integral acordat de ministrul educației în emisiunea „În fața ta” îl puteți urmări AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri