Sari la conținut
News Alert

Problemele întâmpinate de mama unui copil cu ADHD

Cazul elevului de la Piteşti a scos la iveală faptul că în România copiii cu probleme de comportament, mulţi dintre ei cu o gravă tulburare psiho-somatică- ADHD- sunt greu integraţi şi acceptaţi în şcoala românească. Părinţii dau vina pe profesorii care nu ştiu sau nu vor să lucreze cu aceşti copii. Ministerul Educaţiei recunoaşte şi promite că, pe viitor, dascălii vor fi mult mai pregătiţi.

Un copil cu ADHD are nevoie de răbdare, atenţie şi multă afecţiune, spun psihologii.

Sistemul nu e pregătit. În România, ADHD-ul pare de foarte multe ori un moft, şi în rândul părinţilor, şi în rândul profesorilor. Din păcate, profesorii nici nu vor şi nici nu ştiu cum să se comporte cu un copil cu ADHD la clasă”, afirmă Sanda Gligu, psiholog specializat în psihoterapie comportamentala.

Ane Marie Necşulescu, mama unui băieţel cu ADHD, spune că s-a lovit de aceste probleme la şcoală încă din clasa 0.

„S-a ajuns la faptul că doamna învăţătoare nu îl mai suportă şi îmi cerea mie să vin să stau cu el în bancă”, spune Ane Marie Necşulescu, părinte.

Copilul este acum în clasa a IV-a şi face logopedie în particular. Femeia reclamă faptul că ajutorul din şcoală vine rar.

Un profesor lucreaza cu 25 de elevi și probabil 2 au cerințe educaționale speciale, nu poate face față”, precizează Ane Marie Necşulescu, parinte.

Chiar şi profesorii recunosc că nu ştiu cum să se comporte cu copiii cu ADHD.

Primul cu ADHD l-am întâlnit în urmă cu 13 ani nu ştiam cum să mă comport. Am început să mă informez şi eu de pe internet din cărţi. L-am ajutat cât de mult am putut dar nu atât de mult cât aş fi putut sa-l ajut dacă aş fi fost pregătită dinainte”, afirmă Lavinia Mitrică, învăţătoare la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti Craiova.

Consilierii spun că rolul colegilor de clasă este foarte important.

Colegii îi privesc destul de rezervat, le este uneori teamă de reacțiile lor așa că stau puțin mai departe de ei”, spune profesor consilier Crina Crețu.

Ministerul Educaţiei recunoaşte că e o problemă a sistemului de învăţământ de la noi şi promite să pregătească de acum profesorii pentru interacţiunea cu aceşti copii.

Este adevărat: profesorii noştri nu au fost pregătiţi să gestioneze astfel de situaţii. S-au trezit în situaţia de a gestiona astfel de cazuri fără sprijin, de multe ori, din partea consilierilor”, spune Mirabela Amarandei purtătorul de cuvânt al MEN.

Pentru a se schimba însă ceva e nevoie de un proiect de hotărâre de guvern.