Sari la conținut

Reforma educaţiei. Interviu cu „antrenorul” de genii, profesorul Florin Colceag

A pregătit peste 300 de olimpici şi copii supradotaţi din România, dar crede că performanţa nu depinde doar de IQ, ci mai ales de felul în care sunt educaţi cei mici. Profesorul Florin Colceag susţine că educaţia trebuie să dezvolte personalităţi, dar în România încă funcţionează „învăţământul bazat pe frică”. Sunt cuvinte dure de la o personalitate care înţelege, dar mai ales îi ajută pe tineri să-şi descopere drumul în viaţă.

În anul 2007, profesorul Florin Colceag reuşea să schimbe legea educaţiei din România. Însă numai pe hârtie. Pentru că, în realitate, un centru naţional de instruire a copiilor supradotaţi nu există nici astăzi, deşi nu ducem lipsă de copii foarte deştepti. Programa şcolară a rămas la fel de încărcată, iar tinerii continuă să plece din ţară.

Iată ce spune profesorul Florin Colceag în interviul acordat Digi24:

În momentul de faţă plictiseala din şcoală este oribilă, iar teama de a merge la şcoala pentru că vor fi pedepsiţi este îngrozitoare. Pentru că fiecare se teme, luăm de jos în sus: elevul se teme că va da răspunsuri nepotrivite şi atunci dă răspunsul potrivit, pentru că altfel ia notă mică, notele mici se acumulează, medie generală, care e bolovanul de picioare atunci când dă examenul la liceu, e o catastrofă. A doua, se teme că va rămâne corigent, că va rămâne repetent, iar ceea ce învaţă, învaţă fără plăcere.

Profesorul se teme că dacă nu are destule puncte acumulate nu primeşte cinci lei în plus la salariu şi s-a ajuns pe scala de jos în sus, la temerea totală de tip paranoic şi nu-mi iau cuvântul înapoi, în care copilul este sclav pe plantaţie, trebuind să facă teme pentru acasă, nenumărate, împreună cu familia, care face teme pentru acasă, pentru că altfel, când ajunge la şcoală, temele i se corectează subliniind greşelile. Deci el e învătat că greşeşte, că este incapabil, nu subliniind ce a facut bine.

În Israel, spre exemplu, copiii nu rămân repetenţi. Pentru că este sistemul de credite transferabile care îi asigură un sportiv care face un sport - am luat un caz - şi obţine rezultate la sport și obţine credite, trece clasa pe sport. Nu ştie nimic altceva decât sport, dar el va face cariera pe sport. Altul care nu e bun la nimic, dar e foarte bun la montat şi tehnologie şi pe asta scoate credite, el pe asta va trăi mai departe.

La noi rata de retenţie a informaţiei după finalizarea şcolii e de 6%. Sistemul e atât de prost, încât ratează în permanenţă tot ce nu-şi ia disperarea în cap şi porneşte pe cont propriu, ceea ce se întâmplă la olimpici şi la profesorii pregătitori.

Au elevii din Romania prea multe teme?

Evident. Au multe teme şi toată familia lucrează, cu unchi, cu mătuşi, ca să facă temele, ca să ia nota, asta e sistemul. No child behind, promovat de americani şi la care au renunţat şi americanii anul acesta, pentru că este extrem de pagubos, pentru că în acest sistem temele nenumărate şi plictisitoare, repetitive, fără exerciţii de gândire, interesante, care sunt luate de-a valma, nu motivează elevul la învăţare. În acest sistem, raportarile nesfârşite pe care trebuie să le facă profesorii pentru fiecare gest pe care-l fac, tone şi tone de hârtie aruncate, îi impiedică să se uite la individualitatea copilului.

Este abuzivă. Sistemul de concursuri, naţionale, publice, private, de tot felul, care a ajuns până în gradiniţă, în loc să-i lase copilului bucuria descoperirii. Copilul nu are abolut deloc bucuria descoperirii odată ce a intrat în acest regim de teme, care îi mănâncă tot timpul. Şi avem copii care au probleme cu scheletul, cu coloana vertebrală, calcifieri, sunt foarte bolnăvicioşi, din cauza faptului că nici nu ştiu să iasă afară din casă. Când vin, se aşează la birou şi încep teme până nu mai pot şi când nu mai pot, vin toate neamurile să lucreze pe teme, ca aşa se face.

Ce profil de elev scoatem noi? Dacă facem o anchetă, la sfârşitul unui ciclu, când termină ciclul primar, copiii au mici îndoieli, când termină liceul, copiii ştiu că nu sunt buni de nimic, pentru că li s-a demonstrat cu foarte multă atenţie că sunt incapabili şi proşti, pentru că nu sunt în stare să-şi ducă la îndeplinire nişte programe exagerat de încărcate.

Ar fi o soluţie reducerea materiilor?

Unica soluţie e nu reducerea numărului de materii, ci multiplicarea materiilor care sunt ofertate de şcoală, din care copilul alege. În fond, el e beneficiarul educaţiei, el trebuie să-şi găsească drumul în viaţă, el trebuie să-şi aleagă o carieră, el are subiecte de pasiune, e doritor să aibă grijă de viitor, nu putem să-l băgăm într-o ţeavă de puscă şi să tragem, așa credem noi că e direcția de dus.

Ceea ce au făcut toate sistemele mari din lume, oferta educaţională este foarte largă şi din acea ofertă, copilul va avea câteva materii obligatorii, dar restul sunt liber alese. Asta se întâmplă în tot spaţiul cultural-educaţional din lume care acum performează, peste tot e aceeaşi situaţie. Noi suntem încă în paradigma secolului preindustrial, în care tot .. dar nu mai suntem istoric în acea perioadă de timp.

Acum informaţiile se dublează la 4 minute, deci dacă noi nu reuşim să ne elasticizăm oferta educaţională astfel încât să ajungă şi copiii să aibă realitatea curentă în faţa, atunci e foarte dificil, ratăm generaţii după generaţii.

Există o literatură întreagă în domeniul acesta, este esenţial pentru copii să aibă liber alese, nu numai la impuse, la impuse s-ar putea să nu-i placă. Nicio fiinţă creativă nu iubeşte lucrurile impuse. Caută să optimizeze efortul, să maximizeze rezultatul, cu ajutorul propriei inteligenţe, nu cu ajutorul repetiţiei şi a tocelii şi a sistemului care nu merge.

Ne-am împiedicat însă de reacţia de frică a profesorilor care se tem că-şi pierd locul de muncă, nu se va întâmpla aşa ceva. Ceea ce lucram noi, pentru că apar trasee de carieră didactică şi dacă se modifică o materie, ei în cadrul educaţiei se specializează pentru alta, nu este mare dificultate să ai o dublă specializare sau să intri în zona de orientare profesională a copiilor, dar bineînțeles muncind.

Unde e problema, la manual sau la profesori?

Ambele, pentru că sistemul a produs stagnări şi mutaţii negative în toate sensurile, e un efort extraordinar să trezeşti sufletul profesorului, să elimini multitudinea de deşeuri toxice pe care le au manualele, imposibil ca un elev normal să poată înghiţi materia de facultate, doctorat, cu termeni specifici, care se strecoară de la clasele mici în manualele existente. Scandalul e util pentru că oamenii devin conştienţi.

Ce părere aveţi de copii cu tablete?

Se leagă direct de stilul de predare. Calculatorul nu-i pedepseşte pe copii, îi apreciază, le dă şansa să încerce încă o dată, n-au reuşit, le spune, dar nu dă cu ei de pământ, pot să o ia de la capăt, nu le dă note, nu-i deprimă. Ei sunt foarte atraşi de calculator pentru comportamentul „uman” pe care-l are calculatorul dar pe care nu-l are un om”.

Citiți și:

Antrenorul” de genii. Profesorul Florin Colceag nu crede în învăţământul bazat pe frică