Sari la conținut

Satele din România, fără librării

Ce au în comun zece milioane de români? De ce avem atat de multi analfabeți funcționali, adică elevi care nu înțeleg ce citesc? Un răspuns ar putea fi următorul: librăriile sunt pe cale de dispariție în România. În zeci de oraşe şi în sute de sate nu există nici măcar o librărie. Avem chiar şi judeţe fără niciun spaţiu comercial dedicat exclusiv vânzării cărţilor.

În foarte multe oraşe nu mai există librării. Am putea să dăm aproape toate oraşele între 30 şi 50.000 de locuitori. Avem sub 300 de librării în toată ţara, din care spre 80 de librării în Bucureşti. Niciun sat din România nu are librărie”, spune Iren Arsene, director editura Curtea Veche.

În România, cărțile sunt marfă rară. De exemplu, orașul Popeşti-Leordeni, de lângă București, a înregistrat în ultimii doi ani cea mai mare creştere demografică din Europa. Numărul locuitorilor a ajuns de la 23.000, la 52.000. Au apărut case noi şi blocuri, au fost amenajate magazine, şaormerii, brutării, restaurante şi centre de amanet, dar nicio librărie.

„E o problemă mai veche. Mai ales după Revoluţie, aceste unităţi au dispărut în foarte, foarte multe localităţi din judeţul Ilfov, era o librărie. O librărie în sensul că avea separat de carte, şi când spun carte includ beletristică, cărţi de specialitate şi carte şcolară, în holul vechiului cămin cultural. Imediat după Revoluţie, această unitate s-a desfiinţat”, spune Mircea Zglobiu, dir. adj. Liceul Teoretic "Radu Popescu".

Pentru cărţi de colorat sau de poveşti, pentru rechizite sau manuale locuitorii oraşului Popeşti-Leordeni sunt obligaţi să vină la Bucureşti.

Cumpărăm ori prin comandă la edituri. Sau prin deplasarea în oraş. Pentru un minim de rechizite sau accesorii din astea şcolare e necesar obligatoriu o deplasare în Bucureşti, ceea ce implică şi costuri de transport şi timp pierdut mai mult”, mai spune Mircea Zglobiu.

Deşi trăiesc într-un oraş fara librărie, profesorii şi elevii discută mereu despre lecturi, scriitori, personaje şi mai ales despre rostul cărţilor.

Faptul că niciun Guvern nu a făcut din educație o prioritate se vede cu ochiul liber. Librăriile au dispărut din zeci de oraşe şi lipsesc cu desăvârşire la sate.

Ştim că nu există librării, ştim că acele spaţii care odinioară erau în centrul oraşului au fost pe rând ocupate de afacerile care mergeau cel mai bine, iar relocarea lor nu s-a mai întâmplat. Aş putea să plec de la Caracal şi să ajung la Sighişoara sau să trec prin, nu ştiu, Bârlad, sau în alte localităţi. Vom găsi nişte puncte unde, eventual, există şi carte. Sau o parte din carte. Dar asta nu înseamnă librărie”, afirmă Iren Arsene, director al editurii Curtea Veche.

„În Bărăgan situaţia este şi mai dramatică. Gândiţi-vă că avem în Slobozia o librărie, după ştiinţa mea. Stăm foarte prost în judeţele din sud. Stăm foarte prost în Gorj, în Olt, Slatina, capitală de judeţ, în Ialomiţa, Sobozia, Teleormanul. Cred că nici Constanţa nu stă extrordinar de bine. Toate aceste judeţe sunt prospectate de noi, Asociaţia Editorilor, cu intenţia de a face acolo Book-fest-uri. Avem judeţ, celebrul Teleorman, în care nu există nicio librărie”, spun Mihai Mitrică, director executiv Asociaţia Editorilor din România.

Nu este o glumă. Asociaţia Editorilor din România a constatat că în judeţul Teleorman nu există niciun spaţiu amenajat exclusiv pentru vânzarea de carte. Problema a fost remarcată şi de Marian Godină, poliţistul braşovean devenit autor de cărţi. Luna trecută a încercat să-şi distribuie titlurile şi în judeţul Teleorman, dar... nu a găsit nicio librărie.

„Găsisem pe Facebook o nouă librărie din Teleorman, iar la activitate scria: epilare definitivă. Deci vă daţi seama... Nu vreau să-i dau numele. Iar la activitate scria: epilare definitivă”, spune Marian Godină, autor.

În Alexandria, în Zimnicea, în Turnu Măgurele şi în Videle există doar magazine universale unde, printre bureți de vase, se vând câteva cărţi şi reviste de integrame.

„Mi s-a părut incredibil că, într-un judeţ atât de mare, nu există nici măcar o librărie, gândindu-mă tocmai la copii, nicidecum la cartea mea. Pentru că acei copii au nevoie mult mai mare decât un adult de a citi şi de a-şi forma astfel un caracter mult mai frumos”, mai spune polițistul.

Cu excepţia judeţelor cu universități, criza librăriilor este acută. Ultimele date ale Asociaţiei Editorilor din România arată că în Călăraşi, Ialomiţa, Covasna, Harghita, Olt şi Vaslui sunt numai două librării. Însă niciuna nu este deschisă în mediul rural.

„50%, sau peste 50% dintre copiii noştrii, acum, învaţă la ţară. Niciun sat din România nu are librărie. Imaginaţi-vă că acei copii, mulţi dintre ei, nu au posibilităţi financiare să călătorească. Ei nu ştiu cum arată o librărie”, spune Iren Arsene, director al editurii Curtea Veche.

„Cel puţin jumătate din populaţia României nu are acces la acest tip de infrastructură culturală. Şi mă refer aici la populaţia din mediul rural. Din mediul urban eu estimez cred că mai bine de jumătate dintre oraşe sunt subdimensionate la nivel de librărie”, spune Mihai Mitrică, director executiv Asociaţia Editorilor din România.

Din cauza sărăciei, zeci de mii de copii nu au atins niciodată alte cărţi decât manualele şcolare. Ultimul raport al Comisiei Europene plasează România pe primul loc în topul analfabetismului, cu 250.000 de cetăţeni care nu ştiu să scrie şi să citească.

Statisticile Federaţiei Naţionale a Organizaţiilor Nonguvernamentale pentru copii sunt şi mai dure: 41% dintre elevi au mai puţin de zece cărţi acasă şi 42% dintre adolescenţi citesc cu dificultate.

„42% dintre elevii din România sunt analfabeţi funcţional. Adică: iau o carte, deschid, citesc un text şi puşi să reproducă ce au citit în acea jumătate de pagină... clachează. Nu sunt în stare. Nu de emoţie, ci pentru că nu înţeleg. Aceşti 42% cresc, atenţie”, atrage atenția Mihai Mitrică,

Uneori, cartea reuşeşte să ajungă şi în peisajul copilăriei rurale. Oameni de afaceri, librari, dascăli şi editori strâng cărţi şi le împart celor care nu au acces în librării şi biblioteci comunale.

Puținele librării şi biblioteci îşi pun amprenta în bilanţul cultural din ultimii 26 de ani: conform Institutului Naţional de Statistică, şcoala românească are în acest moment cu 1,8 milioane de elevi mai puțini decât în anul 1990. Iar faţă de anul trecut, numărul copiilor care învaţă în şcolile şi grădiniţele României a scăzut cu 154.000.