Sari la conținut

Carmen Dan: Am redus la un an perioada de școlarizare pentru subofițeri

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri, că se reduce de la 2 ani la un an perioada de școlarizare a agenților și subofițerilor de poliție și va crește cifra de școlarizare, acestea fiind măsurile pentru rezolvarea problemelor legate de deficitul de personal.

"Propunem modificarea cifrei de școlarizare pentru învățământul postliceal, ne referim la școlile de agenți și la școlile de subofițeri, de la 1.434 de locuri la 8.190. În principal, prin acest proiect de hotărâre noi facem un pas înainte în rezolvarea unei probleme importante pentru Ministerul Afacerilor Interne care privește reducerea deficitului de personal. Astfel, vom crește cifrele de școlarizare în școli de agenți și subofițeri. Vom ajunge undeva între 3.000 și 5.000 de absolvenți pe an, comparativ cu 1.400 de absolvenți cât înregistrăm în prezent. Deja avem sprijinul Ministerului Educației și am redus perioada de școlarizare de la 2 ani la un an în școlile de subofițeri", a anunțat Carmen Dan, la începutul ședinței de Guvern.

Ea a explicat că nu va fi modificată programa Academiei de Poliție, unde sunt pregătiți ofițerii de carieră, iar încadrarea din sursa externă va fi o excepție. "Din perspectiva MAI, oamenii care ajung să lucreze în operativ, în special în zona de ordine publică, trebuie să treacă prin școlile ministerului, iar încadrarea din sursa externă să fie o excepție", a adăugat Carmen Dan.

Potrivit ministrului, vor fi achiziționate echipamente de protecție, și anume veste anti-înjunghiere.

"În zilele următoare vom urca în SEAP și o serie de acorduri cadru pentru achiziția de echipamente, veste anti-înjunghiere, așa cum am stabilit împreună", a spus Carmen Dan.

Sursa: Agerpres