Sedii de firmă în foste școli

Data publicării:
scoli-1

Închise pentru că aveau prea puţini elevi, clădirile a trei din cele patru şcoli din comuna bihoreană Şinteu au fost închiriate unor firme.

Dacă până în urmă cu cinci ani, tabla era folosită de către elevii care erau scoşi la răspuns în faţa clasei, acum, aceasta a devenit un simplu obiect de decor într-o fostă sală de clasă care a fost transformată într-un depozit pentru piese auto.

Firmele plătesc chirie aproape 12 mii de euro anual, iar primăria foloseşte aceşti bani pentru întreţinerea singurei şcoli funcţionale.

Acesta este un mijloc bun de-a întreţine clădirile, de-a primi şi un ban, să avem şi un avantaj financiar, că dacă rămân goale, trebuie întreţinute, se distrug mult mai repede”, spune Augustin Albert, primarul comunei Şinteu.

Zetocha Jaroslav, reprezentantul unei firmei spune că „este destul de rentabil pentru că, vă daţi seama, chiriile în oraş sunt total altfel.”

Îl întreţinem, am făcut clădirea, am renovat-o, înăuntru am văruit”, spune un alt om de afaceri din zonă.

Renovată în 2007 cu 72.000 de lei din bugetul local, şcoala din Izvarna, în judeţul Gorj, a fost închisă anul trecut pentru că în sat au mai rămas doar trei elevi ai căror părinţi sunt foarte supăraţi pe autorităţi: „Le-au renovat, au băgat bani în ele și acum le-au închis.”

În comuna Tismana, de care aparţine şi satul Izvarna, în ultimii șase ani au fost închise cinci din cele nouă şcoli.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri