Sari la conținut

Sunt recomandate temele pentru elevi? Părerea experților

În România, în medie, un elev alocă șapte ore pe săptămână temelor pentru acasă. Elevii obligați să petreacă mai mult timp cu pregătirea suplimentară nu vor ajunge la performanță, spun psihologii. Cu toate acestea, sunt părinţi care insistă în privinţa studiului de acasă. Unii angajează meditatori, alţii îşi supraveghează copiii îndeaproape.

„Creierul este ca un muşchi, devine mai puternic pe măsură ce-l foloseşti mai mult. Este o teorie care mie îmi place şi e nouă şi validată științific. Fiecare copil poate să îşi crească abilităţile intelectuale şi cognitive studiind şi învăţând. Nu există limite genetice”, a spus experta în educație, Tincuța Apăteanu.

Psihologul Alfie Kohn spune că nu există niciun studiu care să arate că elevii se descurcă mai bine la școală dacă fac teme acasă. 

„Fără teme. Niciun studiu nu a arătat că e nevoie să înveţe în runda a doua, după o zi petrecută la şcoală. Cel puţin nu până nu au 15 ani. Familia trebuie să decidă ce trebuie să se petreacă în timpul dedicat familiei. Şcoala nu ar trebui să aibă dreptul să spună copiilor şi părinţilor ce să facă atunci când nu sunt la şcoală. Dar studiile nu au arătat niciun beneficiu. De altfel, anumite studii culturale au arătat că cei mici se descurcă mai bine unde nu sunt deloc sau sunt puţine teme”, a explicat psihologul Alfie Kohn .

„Copil este sclav pe plantaţie, trebuind să facă teme pentru acasă împreună cu famila sa care face teme pentru acasă, pentru că altfel când ajunge la şcoală temele i se corectează subliniind greşelile. Deci, el este învăţat că greșește şi că este incapabil. Nu subliniind ce a făcut bine” , adăugat profesorul Florian Colceag.

Nici ministrul educaţiei nu priveşte cu ochi buni temele pentru acasă.

„După ce termină programul la şcoală, tot cu școala se ocupă pentru că trebuie să rezolve aceste teme care le sunt date şi care, în mod normal ar trebui rezolvate la şcoală, nu supraîncărcaţi şi acasă”, a spus ministrul Mircea Dumitru.

România, pe locul 6 în topul numărului de ore petrecute pentru teme

Într-un clasament al numărului de ore pe care copiii din diverse ţări le petrec făcând teme pentru acasă, România se află pe locul șase, din 15. Studiul s-a făcut după ce la o şcoala din New York dascălii au decis să renunţe la temele pe care le dădeau copiilor de şcoala primară. Cei mici au fost încurajaţi să stea afară şi să se joace. Interesant este faptul că multi părinţi au fost revoltaţi, pentru că, spun ei, aceasta este perioada în care copiii au cea mai bună memorie.

„La nivel internaţional există două sisteme. Sistemul asiatic, unde elevii petrec mult timp cu temele, 14 ore, în medie, pe săptămână şi mă refer la cei din China, Japonia. Sunt copii care studiază mai mult decât copiii români. Copiii români petrec cam șapte ore pe săptămână cu temele şi mai există sistemul finlandez. Acolo copiii au puţine teme, petrec mai puţin timp la şcoală. Dar există alte elemente care fac ca temele să nu mai fie relevante: un număr rezonabil de copii la clasă, 20-25, profesori bine pregătiţi, profesori care au autonomie în predare şi, când observă ca un anumit subiect nu a fost înţeles pot să petreacă timp pe el. Şi atunci temele nu mai sunt atât de importante”, a precizat expertul în educație, Tincuța Apăteanu.

„În unele situaţii le dau şi teme ieşite din comun. Să ne imaginăm că suntem un cântăreţ...şi ce am face, dar, trebuie să respectăm programa şi copiii să înţeleagă că trebuie să rezove teme”, a adăugat profesoara de limba română Larisa Scarlat.

Sunt puţine şcoli în România la care profesorii propun altfel de teme, care nu presupun rezolvarea exerciţiilor din manual. Cei mai norocoşi copii sunt încurajaţi să lucreze în echipă la diferite proiecte. De exemplu, la istorie pot cerceta felul în care se îmbrăcau oamenii din Evul Mediu. Astfel, temele devin mai atrăgătoare şi procesul de învăţare se realizează mai uşor. Dar, de ce este greu de aplicat această idee?

„În România ai clase de 30-35 de copii, profesorul trebuie să urmeze o programă şi profesorul nu are timp să rămână pe un subiect, chiar dacă îşi dă seama că elevul nu a înţeles. Şi aici ajută temele”, a spus expertul în educație, Tincuța Apăteanu.

În ciuda temelor multe, elevii români au rămas la coada clasamentului la testele PISA, susţinute în 2012 de copiii din 65 de state ale lumii.

„Temele în exces pot să facă mult rău precum si lipsa lor completă”, a concluzionat expertul în educație, Tincuța Apăteanu.