Sari la conținut

Un copil care și-a învins destinul potrivnic

Pentru aproape trei mii de copii din România, lucrurile din jur nu au culoare, dar au mirosuri şi sunete mai puternice decât ne-am imagina. Vorbim despre copiii cu deficienţe de vedere. George este unul dintre ei şi, în acelaşi timp, un exemplu. Deficienţa pe care o are nu îl defineşte şi a reuşit să doboare obstacole greu de trecut.

Învaţă la o şcoală normală, îi place fotbalul şi a cântat în faţa a mii de oameni la instrumentul lui preferat - pianul.

George este în bucătărie și își face un ceai. Deschide un dulap: „Ceaiul meu, ce bine! Am şi găsit chiar ceaiul meu preferat!  Eu sunt mai dezordonat de felul meu, mai artist, aşa, şi nu ştiu unde le pun, cum le pun. Nu, mamă, nu te speria, că eu am grijă! Trebuie să pun degetul ca să văd”.

E simplu să îţi faci un ceai. Pentru George, însă, este o victorie de fiecare dată. La fel ca spălatul, îmbrăcatul sau încheiatul la şireturi. S-a născut nevăzător, dar încrezător în forțele proprii.

„Ei cred că de fapt, dacă nu vezi, nu poţi. Şi dacă nu poţi...mi s-a întâmplat să mi se vorbească aşa, la 14, 15 ani ca la 3 ani, efectiv la 3,4 ani. Şi nu înţeleg această atitudine”, spune George.

„Casa a învăţat-o destul de uşor. Stâlpul acela de la intrare l-a luat de multe ori până l-a învăţat”, spune Mariana Andrei, mama lui George, și râde.

„Am învăţat în minte casa bunicilor, a mătuşii mele, clasa, şcoala, fosta şcoală.  Mulţi îşi dezvoltă copiii aşa, nevăzători, poate pentru că prea le dau totul la mână şi normal că nu ştii când eşti lăsat singur. Dar noi trebuie să fim lăsaţi liberi”, explică George.

„Am încercat să îi creăm această independenţă”, confirmă mama lui George. „Încă de mic, i-a plăcut muzica. Are o ureche perfectă, spune profesorul lui de pian. Le-a încercat pe toate, şi tobă, şi chitară, a cochetat cu fiecare, dar el a ales pianul. De fapt, nu cred că el a ales pianul, cred că pianul l-a ales pe el”, spune Mariana Andrei.

„Fac două ore de pian pe săptămână. Mă supăr dacă ceva nu îmi iese. Pun suflet şi în acelaşi timp mai zic că mă dau bătut, melodia asta e cea mai grea...”, povestește tânărul pianist. „Bineînţeles că depăşesc momentele. Împreună. Că de aici am pornit. Împreună cu profesorul meu”, continuă băiatul.

„De la George am învăţat mai mult că muzica se poate asculta la un alt nivel”, mărturisește Marius Bob, profesorul de pian. „George vine cu întrebări, el asociază muzica cu anumite stări. Asta e mai misterioasă, asta e mai tristă”, explică profesorul.

Visul lui George e să devină cunoscut şi munceşte mult pentru asta. Are deja câteva compoziţii proprii şi a cântat chiar şi pe scena Ateneului. Momentele de care îşi aduce aminte cu emoţie, de fiecare dată, sunt cele în care a urcat pe scenă alături de Voltaj.

„Eram puţin cam trist în acea perioadă. Şi eu i-am spus că nu pot să cred că o să cânt într-un concert aşa mare. Şi el mi-a spus: Crede. Erau şapte mii de oameni cu doi ochi fiecare. 14 mii de beculeţe de alea care erau aprinse şi mă urmăreau”, își imaginează George cum era atmosfera la concertul la care posesorii celor 14.000 luminițe l-au aclamat: „George, George, George!”

În ciuda prejudecăţilor, George este un băiat ca oricare altul. E înnebunit după fotbal şi îi place să se joace la calculator.

„Avem limită de viteză. Cu 50. Pot să mut şi camera. Aici suntem la pasageri. Mă gândesc cum o fi pentru cei care în general văd şi nu văd acum nimic pe ecran”, comentează el, în timp ce face o demonstrație a modului în care se joacă pe calculator.

„Am o voce electronică care îmi spune tot ce se întâmplă pe ecran. Că scriu în Word, că apare o eroare...”, explică băiatul. „Şi fac aceleaşi lucruri pe care le fac toţi”, adaugă el.

George nu s-a mulţumit să se descurce singur doar când vine vorba de hobby-uri. Acum, este elev în clasa a X-a.

„Am reuşit la Waldorf. Am dat probe de aptitudini. Apoi, ei spun limba şi literatura română. Dar nu e chiar aşa. E mai complicat, în sensul că e un interviu”, spune George.

„Atunci am considerat că încercăm marea cu degetul, dar nouă ne-a ieşit”, spune mama lui George.

„Şi notiţele din clasă, şi temele le fac pe laptop. Am căşti, ca să nu deranjez pe toţi colegii, profesorii, cu vocea de pe computer”, explică George.

„A fost atât de bine integrat, nu îmi venea să cred”, recunoaște mama, Mariana Andrei.

„Copiii îl ajută când e vorba de mutat de la o clasă la alta, de la o sală la alta şi s-a adaptat foarte repede cerinţelor noastre”, confirmă un cadru didactic.

„Mai ales la română, când vorbim despre o lectură pe care trebuia să o citim, George întotdeauna răspunde”, spune o colegă de clasă.

Ascultă piesele de teatru, are audiobook-uri.

„Dacă aş vedea pentru o zi, mi-ar plăcea să mă uit la un curcubeu, mi-ar plăcea măcar pe net să văd imagine de primăvară, una de vară sau mai multe, anumite imagini de toamnă şi unele de iarnă. Şi mi-ar mai plăcea să citesc o carte. O carte nouă, aşa, care să miroasă a nou. Miroase foarte frumos o carte nouă”, mărturisește George.

„ Când e cam trist, îi mai spun o glumiţă, două”, spune un coleg.

„Aş spune că George este un băiat deosebit şi că este dovada vie că nu există obstacole în viaţă”, comentează o colegă.

„Îmi e şi un prieten foarte bun. Întotdeauna pot să vorbesc cu el despre ce mă apasă, se implică emoţional în toate problemele mele şi eu în ale lui”, spune o altă colegă.

Integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcolile obişnuite ar trebui să fie o normalitate. La noi în ţară astfel de cazuri sunt excepţiile, iar George este una dintre ele. Majoritatea celor aproape 3000 de copii cu dizabilităţi vizuale riscă să devină adulţi asistaţi social, pentru că statul nu îi vede. Programele de integrare sunt aproape inexistente, iar potrivit Asociaţiei Nevăzătorilor din România, cei mai mulţi renunţă la şcoală şi sunt marginalizaţi.

„ La noi în ţară se zice problemă. În afară nu”, atrage atenția George.

„Cred că ar trebui făcută o campanie doar ca să îi înţelegem pe ei. Statul nu se gândeşte nici la copii, nici la ceilalţi oameni. La copii în general, nu la cei cu deficienţă. La persoanele cu deficienţă nici atât”, spune Mariana Andrei, mama lui George.

„Chestia asta trebuie făcută în timp. Să îi spui: uite, pe stradă apar tot felul de oameni cu diferite probleme şi să nu îi mai eviţi. Să îi spui: acel om nu are nicio problemă. Nu vede”, explică George.

Tânărul are planuri mari și o grămadă de visuri.

„Vrea Conservatorul, vrea limbi străine..., vrea şi informatică, asta aşa, ca pasiune, în paralel. El vrea multe. Vom vedea. Oricum, sunt frumoase planurile lui şi îl vom susţine”, promite Mariana Andrei, mama lui George.