Sari la conținut

Un elev a ajuns la spital după ce ar fi fost lovit de profesor

Un băiat din Vaslui a ajuns la spital, rănit la cap, după ce ar fi fost lovit, în şcoală, de maistrul care îl instruia. Incidentul a avut loc în timp ce adolescentul participa la orele de practică alături de mai mulţi colegi. Conducerea şcolii a deschis o anchetă.

Elevul are 16 ani și învață la Liceul Tehnologic „Ion Mincu" din judeţul Vaslui. Adolescentul a ajuns la spital după ce, acuză el, a fost lovit de maistru cu un obiect folosit la zidărie.

Reprezentanții școlii spun că băiatul ar fi adus injurii colegilor şi maistrului. De acolo s-ar fi ajuns la o măsură mai drastică a maistrului pentru a-l linişti.

Părinţii sunt supărați și spun că ar fi trebuit să fie anunţaţi de profesori, dacă tânărul nu se comporta corespunzător.

Conducerea unităţii de învăţământ a numit o comisie de disciplină și a deschis o anchetă internă.

Poliția a întocmit dosar de cercetare penală pentru purtare abuzivă.