Sari la conținut
News Alert

Un elev de clasa a VIII-a a câștigat marele premiu la un concurs NASA

Tudor Coman, elev în clasa a VIII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, a câştigat premiul întâi, la categoria individual, la un concurs organizat de NASA, în care a conceput detaliile unei baze în spaţiu pentru minimum 10.000 de oameni.

elev crop

FOTO: Tudor Coman, Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti

La aceeaşi categorie, premiul doi a fost câştigat de Eliza Constantinescu, elevă în clasa a VII- a tot la Liceul Internaţional de Informatică, a anunţat unitatea de învăţământ, potrivit News.ro.

Tudor Coman a participat cu proiectul “Tharros”, în care a conceput  detaliile unei baze în spaţiu pentru minimum 10.000 de oameni. El a făcut o cercetare detaliată privind proiecţia de radiaţii, resurse miniere spaţiale, surse de energie în spaţiu, sistem de susţinere a vieţii şi a făcut un model 3D al bazei sale.

"Oamenii au avut întotdeauna dorinţa de a explora mai mult decât ceea ce a fost descoperit. Acest lucru a ajutat la dezvoltarea de noi tehnologii şi la aflarea mai multor lucruri despre lumea înconjurătoare. Unul dintre motivele pentru a construi o colonie în spaţiu este acela că toate cunoştinţele dobândite prin construcţia acestei colonii i-ar putea face pe oameni să înţeleagă mai bine spaţiu“, spune Tudor Coman în proiectul său.

Proiectul Elizei Constantinescu, “Lizartis”, se concentrează pe extinderea în spaţiu şi aterizarea primei colonii pe orbita joasă a Pământului.

eliza eleva

FOTO: Eliza Constantinescu, Liceul Internațional de Informatică București

"Rasa umană se extinde în ultima perioadă de timp. Oamenii vor avea nevoie de noi terenuri, unde să plece şi să se dezvolte. O aşezare în spaţiu ar fi mult mai avantajoasă decât să distrugă încet biosfera Pământului. Omenirea a avut întotdeauna tendinţa să se extindă, aşa că de ce nu pentru a merge la nivelul următor şi să încerce să se extindă în spaţiu?", arată Eliza Constantinescu în proiect.

În acest an au fost înscrise în concurs 1.500 de proiecte, trimise de la aproximativ 6.000 de elevi din întreaga lume, inclusiv India, Statele Unite ale Americii, România, Brazilia, Canada, Taiwan, Columbia, Pakistan, Japonia, Rusia, Thailanda, Turcia şi China.

Alături de Tudor Coman şi Eliza Constantinescu de la ICHB, au mai participat la această competiţie şi elevi de la alte şcoli din România, care au obţinut rezultate foarte bune.

Echipa "Floare de colţ", din Constanţa a obţinut locul întai la clasa a X-a, iar echipa "Newt" din Braşov a câştigat premiul întâi la clasa a VII-a.

Organizat de  NASA Ames Research Center, San Jose State University şi Societatea Spaţială Naţională (NSS), concursul a debutat în 1994, fiind destinat elevilor de până la clasa a XII-a (18 ani), din toată lumea.

Concursul are ca temă crearea unei colonii în spaţiu, în care minimum 10.000 de oameni vor locui permanent. Elevii sunt obligaţi să pregătească un document imprimat de aproximativ 100 de pagini, inclusiv toate detaliile unei aşezări în spaţiu.

Elevii câştigători vor participa la Conferinţa Internaţională de Dezvoltare Spaţială, care va avea loc în Saint Louis, Statele Unite ale Americii, între 25 şi 29 mai.