Sari la conținut

Universitățile din România, codașe la transparență

Un top întocmit de Societatea Academică din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România și Federația Studenților din Elveția arată că fruntaşele transparenţei sunt Politehnica Timişoara şi Universitatea „Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca. La polul opus găsim Universitatea Naţională de Arte şi Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, ambele din Bucureşti.

Raportul arată că nicio universitate de stat din România nu este total transparentă. Cel mai adesea, procesele verbale ale ședințelor de conducere par a fi secrete de stat. Doar 1% din ele apar pe site.

De multe ori, acolo sunt aduse argumente pertinente asupra unei decizii, care dacă ar fi expuse ar vulnerabiliza poziţia instituţiei în sine, cumva s-ar vedea dacă votul a fost forţat”, spune Mihai Dragoș, manager de proiect.

Nici rezultatele evaluării cadrelor didactice de către studenți nu sunt vizibile. Sub 5% pot fi găsite pe site-uri. Declaraţiile de avere ale profesorilor sunt altă enigmă. 11 dintre universităţi nu au afişat niciuna, iar trei au doar declaraţiile rectorilor.

Dacă nu găseşti ceva, poate nici nu ştii că ar trebui să apară acolo, având în vedere că nu apar lucrurile care ar trebuie să fie obligatorii”, spune Vlad Cherecheș, reprezentat ANOSR.

Potrivit analizei, cele mai transparente universităţi de stat din România sunt Politehnica Timişoara şi „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Pe ultimele locuri sunt Universitatea Naţională de Arte şi Academia Naţională de Informaţii din Bucureşti. Şi, în general vorbind, criteriile de transparenţă sunt ultima grijă a instituţiilor de învăţământ superior. Universitatea Bucureşti are doar 75 de puncte dintr-un maximum de 125 posibil. Explicaţii şi scuze există. Soluţii, nu prea.

De la administrativ, de la oameni care nu îşi fac treaba cum trebuie. Li se pare lor că anumite lucruri trebuie şi altele nu”, spune Adrian Dușa, profesor la Universitatea București.

Ministerul nu are toate pârghiile pentru a face curăţenie în învăţământul superior. Autonomia universitară funcţionează”, spune Gabriel Ispas, reprezentant al Ministerului Educației.

Nu în ultimul rând, nouă universități din cele 55 analizate nu au pe site nicio informație despre taxe, iar patru au date incomplete.