Sari la conținut

Vânători de diplome occidentale

Alegerea universităţii depinde însă de multe ori de cât costă cursurile. Un an de studiu porneşte de la 10.000 de euro în cazul universităţilor cu renume.

Raluca vrea să înveţe cum se fac afaceri la o facultate din Anglia. De altfel, Regatul Marii Britanii este prima alegere pentru studenţii români care vor să studieze în străinătate, deşi taxele depăşesc adeseori 9.000 de lire pe an. În ultimii trei ani, numărul celor care vor să plece la studii în Marea Britanie a crescut cu 30 la sută. În total, peste 45.000 de tineri români învaţă la universităţile din străinătate.

„E foarte căutată în Marea Britanie, mult mai mult decât România, şi salariile am înţeles că sunt destul de bune”, a spus Raluca Mihăilescu, elevă. „Studenţii români aleg cel mai mult informatica, limbile străine şi relaţiile internaţionale. Dar toţi au şansa să se angajeze după studii”, a precizat Leo Cutting, profesor în Marea Britanie. 

Următoarele, în topul preferinţelor elevilor români sunt Danemarca şi Olanda. În regatul scandinav, studiile sunt gratuite. În schimb, în Olanda, taxa de şcolarizare este de două mii de euro pe an. Unele universităţi acordă împrumuturi pentru studenţi, însă aceştia vor trebui să înapoieze apoi lunar un procent din ce câştigă.

Profesorii din străinătate spun că studenţii români se integrează rapid pe piaţa muncii. Mulţi dintre ei îşi iau job-uri încă din facultate. „În primul rând se pune mult accentul pe practică, profesorii te încurajează să construieşti proiecte de la zero, te ajută, te susţin”, a spus Andrei Ştefan, student inginierie electrică în Olanda. 

Tinerii cu studii în afară pot să acceseze anumite joburi, care sunt plătite mai bine, aici e diferenţa. Cele mai căutate domenii sunt cu siguranţă domeniile business related (n.r. care au legătură cu business-ul): IT, comunicare, management consulting, finance”, a explicat Emanuela Barbă, consilier educaţional.

În total, peste 45.000 de tineri români învaţă universităţile din străinătate. Aproape jumătate dintre ei nu vor să se mai întoarcă în ţară.