Visul a patru elevi de a ajunge la NASA, aproape de realitate, după ce inițial autoritățile îi anunțaseră că nu au fonduri

Data publicării:
elevi nasa

Patru elevi din Timişoara calificaţi în finala unui concurs de robotică al NASA, dar care nu aveau bani pentru a merge în SUA au primit în cele din urmă finanţarea necesară.

elevi nasa

Ei trebuie să reprezinte România în finala unui concurs de robotică organizat de NASA, dar au fost „aduşi cu picioarele pe pământ” de autorităţi. Inspectoratul Şcolar le-a transmis zilele trecute că nu are bani să suporte costul transportului şi cazării - câteva mii de dolari - dar că speră să obţină sponsorizări de la companii. Sau de la o primărie din Timiş, dispusă să aloce fondurile necesare.

Suma de care aveau nevoie pentru a participa la competiţia organizată pe 27 ianuarie, în Boston, Statele Unite, era mult prea mare pentru posibilităţile lor. „Am avea nevoie de o sumă de 6.400 de dolari, aceasta ne-ar acoperi transportul, cazarea pe parcursul celor patru zile”, preciza pentru Digi24 TV Gabriela-Nușa Cojocaru, profesorul coordonator al echipei „heRObotics”.

Autorităţile le-au transmis adolescenţilor că nu-i pot ajuta. „Astfel de competiții poate au scăpat din calendarul nostru și așa se explică faptul că nu ne-am gândit să identificăm o sursă corectă, legală, de a suporta financiar și deplasarea acestor copii”, a explicat Aura Danielescu, inspectorul școlar general ISJ Timiș.

Inspectoratul Şcolar a contactat mai multe primării şi companii din judeţ, în speranţa că acestea vor fi dispuse să contribuie financiar. Data-limită era 24 ianuarie.

Cazul a fost intens mediatizat.

În cele din urmă, șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Aura Danielescu, a anunțat, marți seara, că BRD va asigura finanţarea pentru deplasarea celor patru elevi din Timişoara calificaţi în finala concursului organizat de NASA, potrivit News.ro.

„Am primit foarte multe telefoane. Nu ne aşteptam să existe aşa o mobilizare. Astăzi (marţi – n.r.) inspectorul de specialitate mi-a trimis un SMS şi m-a anunţat că au primit banii de care era nevoie de la banca BRD. Mă bucur că am reuşit să ajutăm copiii, pentru că şi noi am fost anunţaţi foarte târziu de situaţia în care sunt, undeva între Crăciun şi Revelion, şi vă zic sincer că nu am crezut că o să reuşim. Era păcat să aibă aşa rezultate şi să nu poată să ajungă la finală. Pentru familiile lor era un efort prea mare, trebuiau să achite peste o mie de dolari de copil. Acum sperăm să fie totul în regulă şi să ne reprezinte cu succes”, a spus Aura Danielescu.

Profesorul coordonator al elevilor, Nuşa Cojocaru, a spus că elevii sunt fericiţi şi că acum pregătesc codurile pe care le vor trimite în concurs.

„Copiii sunt fericiţi şi liniştiţi acum. Sunt pasionaţi şi trăiesc pentru programare, asta este viaţa lor, şi au şi rezultate pe măsură. Acum sunt fericiţi, mai au puţin de lucru, mai pregătesc acele coduri pe care le vor trimite în concurs, dar lucrează liniştiţi, pentru că ştiu că pot pleca şi că s-au găsit banii necesari”, a spus Nuşa Cojocaru, citată de News.ro.

Codurile pe care elevii din Timişoara le vor trimite la concursul din SUA vor rula pe sateliţi experimentali aflaţi pe Staţia Spaţială Internaţională. Echipa s-a situat pe locul al şaselea dintre cele 14 finaliste.

„Noi suntem sfera albastră, am simulat codul gol, adică nu avem adversari în momentul de față, pentru că este doar de test. Strategia pe care o folosim este să adunăm itemele mai mari, care ne aduc mai multe puncte”, a explicat la Digi24 TV Fineas Silaghi, elev în clasa a X-a la Liceul Pedagogic ,,Carmen Sylva” din Timișoara.

Ei sunt "heRObotics", adică patru elevi din Timişoara, extrem de talentaţi la proiectarea roboţilor-satelit. În ultimele patru luni, au muncit zi de zi la un astfel de dispozitiv virtual, pentru finala concursului organizat de NASA.

Am văzut că finaliștii vor avea ocazia să-și vadă codul lor rulat pe roboți adevărați. De când eram mic mi-a plăcut tema asta cu universul”, spune Vlad Ciuleanu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ,,C.D.Loga" Timișoara.

E super că am ajuns până aici. Practic, ai șansa să îți împlinești un vis. Voi vedea o transmisie live de pe Stația Spațială și chiar lucrul mâinilor mele pe Stația Spațială și cum mișcă acei roboți în spațiu”, mărturisește cu entuziasm Pavel Prodaniuc, clasa a X-a la Liceul Teoretic ,,J.L.Calderon”.

Din echipă mai face parte David Cândreanu, elev în clasa a X-a Colegiul Naţional „C.D.Loga” Timişoara.

Competiţia este organizată la 27 ianuarie, în Boston, Statele Unite. 

Concursul se adresează elevilor de liceu din America de Nord, Europa şi Australia şi are ca scop programarea roboţilor SPHERES - sateliţi experimentali, aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Concursul este  organizat anual de NASA în colaborare cu Centrul ESTEC al Agenţiei Spaţiale Europene ESA şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts MIT din USA şi se finalizează cu invitarea primelor 14 echipe finaliste la sediile lor.

În acest an, România este reprezentată la concursul din SUA de echipa timişoreană „heRObotics” şi de încă o echipă din Piatra Neamţ. 

(surse: News.ro, Digi24 TV)

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri