Sari la conținut

2 milioane de maşini pe 200.000 de locuri de parcare. Soluţiile edililor din Bucureşti pentru aglomeraţie

Aproape 2 milioane de maşini circulă în traficul din Capitală, dar locuri de parcare disponibile sunt circa 200.000. Autorităţile locale caută soluţii; una ar fi parcările subterane, dar investiţia este costisitoare. O altă variantă ar fi modulele etajate ridicate între blocuri. Deocamdată, sistemul a fost testat numai în Sectorul 6.

În Bucureşti, o capitală sufocată de maşini, spaţiul nu mai permite crearea de locuri de parcare pe sol. 35.000 de locuri de parcări sunt în sectorul 6 şi tot atâţia şoferi au depus cereri pentru o parcare de reşedinţă. Situaţia este la fel şi în sectorul 4, unde sunt 40.000 de locuri unde şoferii îşi pot lăsa maşina fără riscul de a primi o amendă pentru parcarea ilegală, iar nevoile sunt duble.

Organizaţiile nonguvernamentale acuză administraţia Bucureştiului că a permis contruirea de imobile fără măsură. „Pe cartiere există soluţia de a construi parcări noi, doar că autorităţile cedează presiunilor imobiliare. Construiesc noi blocuri, densificând şi mai mult zona şi pierzând locurile de parcare”, arată Nicuşor Dan, şeful asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”.

Pentru zona centrală, o soluţie pot fi parcările subterane. Sectorul 6 a testat o altă variantă, potrivită pentru cartiere: parcările etajate, ridicate între blocuri.

Sistemul de parcare inteligentă are 12 rampe, pe care sunt puse autoturismele. Dacă intervine o pană de curent, şoferii nu au de ce să îşi facă griji, pentru că există un generator care permite scoaterea maşinilor din garaj.

În tot sectorul au fost construite 12 module, fiecare cu câte cinci etaje. Pe înălţime, pot fi parcate aproape 300 de maşini. Costurile sunt însă mai ridicate: 100 de lei pe lună, faţă de 50 sau 70 de lei, cât costă un loc la sol un an întreg.

Autorităţile din sectorul 6 vor să mai construiască în 2014 parcări etajate pentru încă 100 de maşini.