26 de ani de la scânteia Revoluției

Data publicării:
revolutie timisoara

15 decembrie 1989. Mai mulţi enoriaşi află că pastorul Laszlo Tokes urmează să fie evacuat din casa parohială, drept pedeapsă pentru criticile aduse lui Nicolae Ceauşescu. În semn de solidaritate cu pastorul, oamenii se strâng în faţa Bisericii Reformate din Piaţa Sfânta Maria. Aşa a început sfârşitul regimului comunist, acum 26 de ani.

Câţiva oameni au apărut pe stradă. Tot mai mulţi veneau, veneau, veneau şi apoi iar plecau. Se duceau, iar veneau”, povestește Kabai Iosif.

Kabai Iosif e unul din apropriaţii lui Laszlo Tokes şi locuieşte în casa parohială de când se ştie. A văzut cu ochii lui cum protestul s-a transformat într-o adunare cu peste o mie de participanţi, care au început să discute despre schimbare. Totul, sub ochii atenţi ai Securităţii.

Pe strada principală era maşină lângă maşină, cu o roată pe trotuar, o roată pe carosabil, erau înşiruite. În ele erau câte două persoane care nu erau interesate ce se întâmplă în stradă, aşteptau ceva ordin”, își amintește Kabai Iosif.

Deşi pastorul i-a îndemnat pe manifestanţi să plece, oamenii au refuzat şi au început scandările: "Noi nu plecăm!" şi "Libertate!". Spre seară, protestatarii au fost împrăştiaţi cu forţa de agenţii Securităţii, lucru care nu a făcut decât să le aprindă şi mai mult dorinţa de schimbare.

După 26 de ani, Biserica Reformată şi casa parohială din Piaţa Sfânta Maria sunt simbolurile Revoluţiei pentru toţi timişorenii.

Nouă ne este un loc foarte important pentru că această comunitate şi-a arătat iubirea pentru preotul pe care l-au apărat, dar şi pentru că a fost undeva acea scânteie a Revoluţiei”, spune Fazakas Csaba, protopopul bisericii reformate Cetate.

O scânteie care în urmatoarele zile a cuprins întreaga Românie şi a dus la sfârşitul regimului comunist.

De azi și până pe 25 decembrie, la Digi24 puteți urmări materiale despre Revoluție, sub genericul campaniei „1989, anul care a schimbat lumea”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri