Sari la conținut

39 de ani de la cutremurul din martie 1977


Urmările au fost devastatoare: peste 1.500 de victime, 11.300 de răniţi şi aproape 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit.

Cele mai multe pagube materiale s-au înregistrat în Bucureşti, unde au fost puse la pământ peste 30 de clădiri şi blocuri.

Şi judeţele Galaţi şi Brăila au fost grav afectate de cutremur, dar şi alte localităţi din sudul şi estul ţării şi chiar unele ţări vecine, precum Bulgaria şi Iugoslavia.

Mii de oameni au rămas captivi sub mormanele de moloz. Apoi au început operaţiunile de salvare. Peste 30.000 de pompieri şi militari au fost mobilizaţi, cel mai mare număr de salvatori care au acţionat simultan vreodată în România. Căutările au durat zile în şir, iar aproape la fiecare cinci minute, militarii mai scoteau câte un om de sub dărâmături.

Atunci şi-a pierdut viaţa şi Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori ai scenei româneşti. În seara de 4 martie 1977, artistul ieşise pe scara blocului ca să îşi conducă un bun prieten, pe regizorul de televiziune Alexandru Bocăneţ. Ambii au fost prinşi şi ucişi sub dărâmături.

Şi cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea, supranumită Edith Piaf a României, s-a stins atunci. Cutremurul a surprins-o în lift. 

Misterul Zimnicea

La 39 de ani de la cutremurul din 1977, întrebarea cât de distrus a fost cu adevărat oraşul Zimnicea rămâne încă fără răspuns. Legendele urbane vorbesc despre case scăpate de cutremur, dar distruse înaintea vizitei lui Nicolae Ceauşescu. Acesta fusese anunţat, din greşeală, că oraşul e la pământ. Realitatea de necontestat este, însă, că mare parte din oraş a fost reconstruită după cutremur - Primărie, cămin cultural, spital, liceu, cinematograf şi foarte multe blocuri. Şi la fel de adevărat este şi că, pentru a le face loc, autorităţile au intrat cu buldozerele în case ce nu fuseseră afectate de seism.

Alte seisme puternice în România

La 26 octombrie 1802, pământul s-a cutremurat în România, într-un seism cu magnitudinea de 7,9 pe scara Richter. Cronicile vremii spun că atunci s-a rupt Turnul Colţei. Şi seismul din 10 noiembrie 1940 a ucis în trei minute peste 1000 de oameni, alte 4000 de persoane fiind rănite.

Astăzi, potrivit unui studiu, opt din zece români nu ştiu cum să se comporte în caz de cutremur, iar cei mai mulţi ar lua decizii care s-ar putea dovedi fatale. Ministerul Adminstraţiei şi Internelor încearcă să rezolve această situaţie printr-o campanie de informare derulată la nivel naţional.

La 39 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977 în care 1600 de oameni au murit, mulţi români trăiesc în case care nu pot rezista la un seism puternic.  În Bucureşti există peste 370 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic. Din 2011 şi până în prezent, autorităţile au reparat doar 18 clădiri.

Citiți și:

Proprietarii din clădirile cu bulină ar putea fi evacuaţi cu forţa dacă refuză consolidarea
Când va fi următorul cutremur? Graficul ciclicității făcut de fostul ministru Nicolae Noica