Sari la conținut

70% din restaurante și cluburi nu au aviz ISU. Patronatele cer un răgaz de șase luni

În România sunt 20 de mii de restaurante şi cluburi, din care o treime doar în Bucureşti. Puţine respectă integral legislaţia pentru prevenirea incendiilor, iar patronii cer o amânare ca să nu primească sancţiuni dure.

70 la sută din operatorii de restaurante şi cluburi sunt în curs de avizare sau nu au avize”, spune Dragoş Petrescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România.

Statul sau cei care sunt responsabili nu au atras atenţia acelui om de afaceri că nu este în regulă cum funcţionează”, a spus și Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Motivele invocate de patroni pentru lipsa documentelor sunt birocraţia şi lipsa unei educaţii privind prevenirea incendiilor.

După ce ai depus declaraţia pe propria răspundere şi ai obţinut avizul de funcţionare veneau instituţiile pe rând, venea DSV-ul imediat, Mediul, cu aprobări, partea de ISU şi securitate la incendiu era lăsată mai la urmă. Astăzi ISU are 40 de experți și are de rezolvat 5 mii de dosare, un dosar pentru un rest sau un hotel ocupa toata masa”, a spus Dragoş Petrescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România.

Cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă spun că s-a ajuns aici tocmai pentru că firmele au depus documentele târziu şi numai de frica unei amenzi sau pentru a nu risca închiderea activităţii până la rezolvarea problemelor. Dacă în urmă cu câteva luni inspectorii primeau cel mult 10 dosare pe zi, acum au de cinci ori mai mult de lucru.

Proprietarii trebuie să investească în reamenajarea localurilor şi a hotelurilor pentru a obţine avizul ISU.

Nu avem resurse să punem totul la punct, firmele românești au luat contracte fără să citească contractul”, a spus Mohammad Murad.

În cazul unui hotel, costurile cu amenajarea unei camere de hotel sunt cuprinse între 100 de euro şi 2000 de euro. Pentru un restaurant, un proprietar trebuie să aibă la dispoziţie o sumă ce depăşeşte 10 mii de euro.

Din cele 1.400 de hoteluri, doar 20 nu au aviz de la Situaţii de Urgenţă, spun patronatele.