Sari la conținut

A căzut prima zăpadă din această iarnă

La munte ninge de noaptea trecută, iar turiştii din Poiana Braşov s-au trezit dimineaţă într-un peisaj de poveste. La cinci ore de la începerea ninsorii, zăpada a ajuns deja la o grosime de aproximativ zece centimetri. Stratul de zăpadă continuă să se mărească, pentru că în întreg masivul Postăvarul ninge.

Însă, prima zăpadă din acest sezon a adus şi probleme. Patru trenuri de călători au avut întârzieri de trei ore. Un copac a căzut, la ieşirea dintr-un tunel, între Predeal şi Braşov, peste locomotiva trenului Inter Regio 1745, care circula între Bucureşti şi Satu Mare.

A nins masiv şi în staţiunea montană Rânca, din judeţul Gorj. Drumarii au intervenit cu două utilaje şi şase tone de material antiderapant.

Ion Tudor, director SDN Gorj: „Dacă se impune, așa cum este prevăzut codul, vom suplimenta numărul de utilaje până la 5.”

Constantin Pănescu, proprietarul unui hotel: „Sunt patru zile libere, avem 75% ocupat, avem câteva grupuri de copii, câteva familii.”

A nins ușor, dar constant, şi în munţii Făgăraş, așa că pârtiile de schi din Păltiniş s-au acoperit repede cu zăpadă. Sunt deja cinci centimetri de zăpadă proaspătă pe pârtiile din Păltiniș. Tunurile de zăpadă artificială sunt și ele pe poziții. Mai este nevoie doar de câteva zile de temperaturi scăzute, iar complexul va fi pe deplin pregătit pentru schiori.

Cristina Liteanu, reprezentantul unui complex de schi: „Dacă vremea ține cu noi, poate într-o săptămână sau poate pe week-end-ul următor să reușim să avem măcar pârtia mică deschisă, pentru începători.”

Primele rezervări au fost deja făcute. Un pachet turistic ce include cinci zile de cazare în stațiune, dar și skipass și instructor costă 99 de euro.

Stratul de zăpadă depăşeşte acum 20 de cm la Fundata, la Predeal sau la Bâlea Lac, iar meteorologii anunţă că ninsorile abia au început la munte. O atenţionare meteo este valabilă până mâine la ora 14:00, în 14 judeţe. Atenţionarea este valabilă pentru zona montană, în Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în rest va ploua.