Sari la conținut

A murit academicianul Valeriu Cotea, unul dintre cei mai importanți oenologi români

Foto: cuzanet.ro

Profesorul Valeriu Cotea s-a născut la 11 mai 1926 și a fost ales membru corespondent al Academiei Române în noiembrie 1990 şi membru titular în septembrie 1993, susţinând Discursul de recepţie cu tema „Vinul în existenţa umană“.

În perioada 1996-2008 a fost Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române, iar din 2008 a fost ales preşedinte de onoare al acestei secţii.

Academicianul Valeriu Cotea a fost unul dintre cei mai mari specialişti din România în domeniul viticulturii şi oeologiei, manifestându-se deopotrivă ca cercetător, practician de excepţie, teoretician şi creator de şcoală. La vârsta de 25 de ani, în 1950, era deja asistent universitar în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi, Facultatea de Horticultură, devenind apoi şef de lucrări, conferenţiar, profesor, şef de catedră. Între anii 1972-1974 şi 1984-1986 a fost decan al acestei facultăţi”, se arată în comunicatul Academiei Română.

Începând cu 1992 a fost director al Centrului de Cercetări pentru Oenologie – Filiala Iaşi a Academiei Române.

A înfiinţat mai multe plantaţii viticole experimentale, colecţii ampelografice, care conţin descrieri amănunţite ale speciilor şi soiurilor de viţă de vie, a fondat o staţie pilot de vinificaţie şi un laborator de oenologie, menite să asigure formarea viitorilor specialişti. În acest scop a elaborat cursuri, manuale şi caiete de lucrări practice.

Cercetările sale, considerate de referinţă în domeniul oenologiei din ţară şi din străinătate, sunt axate pe studiul indicilor oenologici şi utilitatea acestora în stabilirea autenticităţii şi caracterului de naturaleţe al vinului, pe studiul potenţialului oenologic al soiurilor de viţă de vie pe centre viticole şi podgorii. A studiat de asemenea influenţa unor factori tehnologici în vederea optimizării condiţiilor de producere a vinurilor şi a elaborat noi metode de analiză a vinului. De mare notorietate şi recunoaştere ştiinţifică s-au bucurat cercetările sale privind delimitarea podgoriilor şi a centrelor viticole din România în unităţi teritoriale naturale şi stabilirea arealelor favorabile producerii vinurilor de calitate superioară îndreptăţite să poarte denumirea „de origine“. A studiat vinurile de la Cotnari şi Uricani, iar vinul „Busuioaca de Bohotin“ îi datorează reintroducerea în circuitul vinurilor autentificate”, precizează sursa citată.

Activitatea sa de cercetare este concretizată în peste 500 de titluri, din care mai mult de jumătate sunt studii şi lucrări ştiinţifice. Peste 30 de lucrări au fost prezentate în cadrul unor manifestări şi reuniuni ştiinţifice internaţionale şi sunt publicate în reviste străine.

Academician Valeriu Cotea este autorul „Tratatului de oenologie“ (în 2 volume: 1985, 1989), ca şi altor importante lucrări precum „Oenologie“ (1982), „Podgoriile şi vinurile României“ (2000, lucrare publicată în română, franceză şi engleză, distinsă cu Premiul Academiei Române), „Podgoria Cotnari“ (2006, volum de asemenea distins cu Premiul Academiei Române), „Tehnologii de producere a vinurilor“ (2006), „Tratat de oenologie“ (2009).

Timp de 25 de ani a lucrat în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) din Paris, în calitate de expert, preşedinte al grupului de experţi „Tehnologia vinului“, preşedinte al Comisiei de Oenologie şi vicepreşedinte al OIV.

A fost membru în comitetul ştiinţific al mai multor reviste internaţionale de specialitate, precum „Bulletin de OIV“ (Franţa), „Rivista di Viticultura e di Enologia“ (Italia), „Ciencia e Téchnica Viti-Vinicola“ (Portugalia).

Activitatea sa ştiinţifică de excepţie a fost recunoscută prin alegerea ca membru corespondent sau membru de onoare a numeroase societăţi şi academii de specialitate din ţară şi din străinătate: Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, American Society for Enology and Viticulture, Group International Polyphénols, Académie Suisse du Vin, Accademia Italiana delle Vite e del Vino, Académie Internationale du Vin.

Vreme de 10 ani, în perioada 1996-2006, a fost preşedintele Comisiei de Agronomie, Horticultură, Silvicultură şi Zootehnie din cadrul Consiliului Naţionale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare de pe lângă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Este Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea, al Universităţii Bioterra din Bucureşti şi Universităţilor de Ştiinţe Agronomice şi de Medicină Veterinară din Bucureşti şi Cluj.

A fost distins de patru ori cu premiul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului din Paris (1982, 1989, 2000, 2008), cu Médaille de la Ville d’Arbois (Franţa), Pionero de la Viticultura Mundial (Argentina), Confrade de Merito (Spania), Croix de Chevallier de l’Ordre du Mérit Agricole (Franţa).

Preşedinţia României i-a acordat două distincţii naţionale: Steaua României în Grad de Cavaler (2000) şi Ordinul Naţional Serviciu Credincios în Grad de Cavaler (2003).