A murit și cel de-al doilea om al străzii incendiat la Galaţi

Data actualizării: Data publicării:
galati

Cel de-al doilea om al străzii incendiat în urmă cu aproximativ o lună la Galaţi, un bărbat de 59 de ani, a murit în spital, după ce ar fi suferit mai multe complicaţii. Anchetatorii spun că încadrarea juridică în acest caz ar putea fi schimbată în omor calificat, dacă rezultatele raportului medico-legal arată că decesul său are legătură cu arsurile suferite, scrie News.ro.

Bărbatul în vârstă de 59 de ani, unul dintre cei doi oameni ai străzii incendiaţi în urmă cu aproximativ o lună, era internat la Spitalul Judeţean din Galaţi, iar marţi dimineaţă, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, a decedat în urma unor complicaţii, el având o imunitate scăzută din cauza condiţiilor de trai avute. Trupul bărbatului a fost preluat de medicii legişti care în urma autopsiei vor stabili cauza exactă a morţii bărbatului, iar în funcţie de concluzii, anchetatorii ar putea schimba încadrarea juridică în acest caz.

„Aşteptăm rezultatul autopsiei medico-legale şi după ce primim rezultatele, dacă decesul are legătură cu arsurile, se va schimba încadrarea juridică în acest caz în infracţiune de omor calificat. Dacă nu are legătură cu arsurile, rămâne încadrarea existentă, de tentativă de omor calificat”, a declarat Oana Hâncu, procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. 

Oana Hâncu a precizat că în acest caz există o încadrare de tentativă de omor calificat şi alta de omor calificat, aceasta din urmă vizând decesul celuilalt bărbat, de 49 de ani, care a fost şi el incendiat, iar ulterior a decedat la Bucureşti. 

CITIȚI ȘI: A murit unul dintre bărbații incendiați la Galați

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a intervenit, pe 21 octombrie, într-un cartier din municipiul Galaţi, pentru a acorda primul ajutor în cazul celor doi bărbaţi, în vârstă de 49, respectiv 59 de ani, oameni ai străzii, care au suferit arsuri, după ce au fost incendiaţi. Ulterior, bărbaţii au fost transportaţi la spital.

Unul dintre ei, bărbatul de 49 de ani a fost internat în stare gravă la secţia de Terapie Intensivă, după ce a suferit arsuri pe 65% din suprafaţa corpului şi a fost transferat ulterior la Spitalul Floreasca din Bucureşti unde a decedat. Starea bărbatului de 49 de ani, cu arsuri pe 21 la sută din suprafaţa corpului, a fost stabilă şi a rămas internat la Spitalul din Galaţi.

În acest caz, un bărbat, Ştefan Alexandru, în vârstă de 49 de ani, a fost arestat preventiv pe 26 octombrie, el fiind cercetat în primă fază pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat. Pe baza imaginilor suprinse de camerele de supraveghere de la societăţile comerciale din cartierul unde a avut loc incidentul, anchetatorii au format un cerc de suspecţi şi l-au identificat pe bărbatul de 49 de ani.

CITIȚI ȘI: Incendiatorul din Galați, fiu al unui medic, a fost arestat

„El a fost audiat de procurori, şi-a recunoscut infracţiunea, a precizat că a avut un conflict anterior cu una dintre cele două victime, fiind acuzat de aceasta că i-ar fi sustras nişte haine pe care şi le păstra în adăpostul respectiv, iar în noaptea respectivă trecând prin zona în care cele două victime dormeau acoperite de cartoane a luat hotărârea să le aprindă adăpostul pentru ca victima cu care avusese acel incident, acea discuţie, să nu mai facă acest lucru atunci când îl vede prin cartierul respectiv”, a declarat, pe 25 octombrie, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Galaţi, Liliana Istrate.

Totodată, bărbatul le-a spus anchetatorilor că în noaptea de 20 spre 21 octombrie nu era sub influenţa alcoolului şi că a aprins intenţionat hârtiile de ziar şi le-a pus pe adăpostul celor doi oameni ai străzii.

„Ştia că sunt victimele acolo, a verificat, a auzit zgomotele specifice pe care cele două persoane care dormeau le făceau în timpul somnului, a ştiut că sunt acolo şi a aprins acele hârtii cu o brichetă pe care o avea asupra sa. Nu spune că ar fi folosit material inflamabil, sustine doar că a avut bucăţi de hârtie de ziar pe care le-a aprins”, a mai spus Istrate.

Agresorul le-a mai spus anchetatorilor că nu este om al străzii, că are o locuinţă, dar nu are loc de muncă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri