Sari la conținut

Accident grav provocat de un american. Martorii spun că e vorba de un soldat beat

Accidentul s-a produs marţi seară, în jurul orei 21.00.

Costin Păunescu, şoferul maşinii lovite: „Urcam înspre Belvedere, eram chiar în curba de la Warthe, nu ştiu, aveam 40-50 la oră, după care am văzut o maşină neagră venind tare pe contrasens”.

Din primele cercetări reiese că maşina de teren condusă de cetăţeanul străin a intrat cu viteză în curbă, a pătruns pe contrasens izbind parapetele, după care a ricoşat şi a lovit maşina condusă de şoferul braşovean, care circula regulamentar.

În urma impactului, prietena şoferului, o tânără în vârstă de 22 de ani, aflată pe scaunul din dreapta, a fost grav rănită şi transportată de urgenţă la spital.

Costin Păunescu, şoferul maşinii lovite: „Şoferul era un soldat american de culoare. A stat pe telefoane încontinuu. Am înţeles că era beat, avea 0,65 alcoolemia. Am aflat până la urmă de la poliţişti, mi-au zis aşa, cu o juma' de gură că da, într-adevăr, este băut”.

Alexandru Ţuţu, prietenul victimelor: „L-am întrebat la un moment dat dacă a băut ceva şi a recunoscut că a băut în urmă cu câteva ore”.

Poliţiştii nu au dat foarte multe detalii despre accidentul rutier. În comunicatul de presă pe care l-a emis Poliţia Braşov referitor la accident nu este menţionată naţionalitatea şoferului care a produs coliziunea şi nici faptul că ar fi soldat, aşa cum susţin unii martori. Apare un singur detaliu referitor la bărbat - faptul că are 40 de ani.

Oficialii americani sunt la curent cu accidentul și recunosc că ar fi vorba de un cetățean american.

„Suntem la curent cu faptul că a avut loc un incident în trafic aseară. SUA vor coopera pe deplin la anchetă. Nu putem comenta cu privire la o anchetă aflată în desfăşurare”, a precizat Biroul de Presă al Ambasadei SUA.

Tânăra rănită în urma accidentului s-a ales cu mai multe coaste rupte, care i-au perforat plămânii, iar medicii spun că va mai rămâne internată cel puţin câteva zile.