Accident rutier cu șase morți pe raza localității Ardud, în Satu Mare

Data publicării:
ambu

 

În dimineața zilei de duminică, ISU "Someș" Satu Mare a fost anunțat despre producerea unui accident rutier.

La fața locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Satu Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe tip SMURD, care au intervenit în colaborare cu un echipaj din cadrul serviciului de ambulanță județean, scrie Agerpres.

Personalul sosit la fața locului, după efectuarea recunoașterii, a constatat că, în urma coliziunii unui autoturism cu un cap de pod, de unde a ricoșat în gardul unui imobil, au rezultat șase victime dintre care cinci încarcerate între fiarele contorsionate ale mașinii.

În urma evenimentului, în ciuda efectuării manevrelor de resuscitare de către personalul specializat a rezultat decesul conducătorului auto, precum și al celor cinci pasageri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri