Accident soldat cu doi morți pe DN 1

Data publicării:
accident Nistoresti 111116

Două persoane și-au pierdut viața într-un accident care a avut loc pe DN 1, la Nistorești. Din primele informații, o mașină a pătruns pe contrasens.

accident Nistoresti 111116

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul a avut loc pe DN 1 la km 101, potrivit Agerpres.

Din primele cercetări la fața locului, se pare că accidentul s-a fi produs după ce una dintre dintre mașinile implicate a intrat pe contrasens.

Ulterior, alte două autoturisme s-au tamponat în apropiere de locul primului accident.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a precizat că în cele două evenimente au fost implicate în total cinci persoane, dintre care două au decedat, una a fost rănită, iar alte două refuză transportul la spital.

Opt echipaje de ambulanță și pompieri s-au deplasat la locul accidentului pentru a acorda ajutor persoanelor implicate.

Două persoane încarcerate, respectiv doi bărbați cu vârste de 40 și 50 de ani, au fost extrase de către echipajele de pompieri dintre fiarele mașinilor, însă ulterior au fost declarate decedate de către medicul sosit la fața locului.

Cea de-a treia victimă, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost ransportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Alte două persoane au fost asistate și evaluate medical la fața locului.

Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, a precizat Brezeanu.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri