Accidente în care au fost implicate autocisterne încărcate cu substanțe inflamabile 2013-2016

Data publicării:
cisterna

Alte accidente în care au fost implicate autocisterne încărcate cu substanțe inflamabile, care s-au mai produs în ultimii patru ani:

6 aprilie 2016 - o cisternă încărcată cu 40 de tone de acid sulfuric s-a răsturnat pe DN 1, în zona municipiului Câmpina, și a luat foc, incendiul cuprinzând întregul vehicul. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, cisterna, care se deplasa pe sensul de mers către Sinaia, a acroșat un separator de sens, a trecut pe celălalt sens și s-a răsturnat în afara părții carosabile, în zona municipiului Câmpina. Cisterna a luat foc, iar flăcările au cuprins întregul vehicul, însă nu au existat scurgeri ale încărcăturii de acid sulfuric, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae. Autoritățile au blocat total traficul pe DN 1 și l-au deviat prin Câmpina până la eliminarea totală a stării de pericol și până la finalizarea cercetărilor. Șoferul cisternei a fost găsit mort sub autovehicul.

13 iulie 2015 - un incendiu care a cuprins trei cisterne încărcate cu produse petroliere a fost provocat de emisiile de vapori inflamabili care s-au aprins din cauza căldurii, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae. Cisternele se aflau într-o parcare de pe Strada Târgoviștei din Ploiești și erau încărcate cu câte 25 de tone de combustibil lichid ușor. La fața locului s-a intervenit cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu autospeciala de grupă operativă, incendiul fiind lichidat după aproximativ o oră. Un bărbat de 48 de ani, care se afla în zonă, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, el fiind intoxicat ușor cu fum.

26 mai 2015 - o autocisternă, care transporta o mie de litri de benzină și două mii de litri motorină, a ieșit de pe partea carosabilă și a doborât un stâlp de electricitate de pe marginea DN 5 C la intrarea în localitatea Slobozia, județul Giurgiu, zona fiind asigurată timp de aproape trei ore pe o rază de o sută de metri.

8 mai 2015 - o cisternă cu 24 de tone de motorină, aparținând unei firme din Republica Moldova, s-a răsturnat pe DE 581, în localitatea Valea Grecului, comuna Duda Epureni, în timp ce se deplasa spre Vama Albița, județul Vaslui. În urma accidentului, au existat scurgeri de lichid (aproximativ un litru pe minut, la patru dintre cele cinci guri de supraplin ale cisternei), motorina fiind colectată și pusă în butoaie de metal.

20 martie 2015 - traficul rutier pe DN1, între Unirea și Turda, a fost blocat din cauza unui accident în care a fost implicată o autocisternă încărcată cu kerosen, înmatriculată în Bulgaria, care s-a răsturnat în afara carosabilului, în apropiere de limita dintre județele Alba și Cluj, fără a fi înregistrate victime.

22 noiembrie 2014 - o cisternă încărcată cu combustibil s-a răsturnat într-o curbă periculoasă, iar lichidul inflamabil a ajuns pe carosabil, circulația rutieră fiind blocată pe DN15A, care leagă Bistrița de Mureș.

4 februarie 2014 - o cisternă cu opt tone de motorină s-a răsturnat în afara părții carosabile pe Calea Șurii Mici, la ieșirea din municipiul Sibiu. Nu au existat victime.

16 septembrie 2013 - o autocisternă încărcată cu benzină s-a răsturnat în sensul giratoriu de la intrarea pe autostrada A3București-Ploiești, zona fiind izolată din cauza scurgerilor de combustibil.

11 aprilie 2013 - două persoane și-au pierdut viața, iar o alta a fost grav rănită într-un accident produs, pe drumul european E 58, la limita dintre județele Botoșani și Suceava. Un autoturism taxi, înmatriculat în județul Neamț, care se deplasa dinspre Botoșani spre Suceava, a lovit în plin o autocisternă încărcată cu ciment, care circula din sens opus. În urma impactului, atât autocisterna, cât și autoturismul Dacia Logan s-au răsturnat pe carosabil.

14 februarie 2013 - o persoană a murit într-un accident rutier, pe DN22C, între localitățile constănțene Satu Nou și Făclia, după ce un autoturism a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o autocisternă. În urma puternicului impact, autocisterna încărcată cu kerosen s-a răsturnat pe marginea șoselei, fără a exista scurgeri de combustibil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri