Sari la conținut

Accidente multe în România. Cum acționează stresul la volan

Grăbiţi spre vacanţă, în weekend, peste o mie de şoferi au rămas fără permis în mai puţin de 48 de ore. Poliţiştii rutieri au dat peste 11 mii de amenzi, majoritatea pentru depăşirea vitezei regulamentare şi au retras aproape 300 de certificate de înmatriculare. Cele 340 de aparate radar au fost montate pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi. Prezenţi pe străzi, în trenuri sau alte mijloace de transport în comun, oamenii legii au prins în flagrant 248 de suspecţi. 52 de persoane au fost arestate preventiv.

Într-un accident rutier, o fracţiune de secundă sau câţiva centimetri stau între o tamponare uşoară şi o adevărată tragedie. Fiecare maşină are puncte rezistente la impact, dar şi zone sensibile. Chiar dacă maşinile devin tot mai sigure, riscul nu dispare. Şi dacă mai adăugăm şi stresul, lucrurile chiar pot scăpa de sub control.

La doar 60 de kilometri pe oră, o viteză pe care mulţi şoferi o consideră mică, urmările accidentului pot fi foarte grave. Experţii în siguranţa auto spun că o astfel de viteză le poate fi fatală pasagerilor. Depinde foarte mult de locul impactului.

Cristian Muntean, expert în siguranţă auto ne arată care sunt punctele forte, dar şi slăbiciunile maşinii în cazul unui impact: „Suportul de motor și părțile laterale, unde este montată bara. Au niște lonjeroane foarte puternice. (...) Aceasta este fără îndoială zona cea mai rezistentă în cazul unui impact. (...) Cea mai sensibilă parte a maşinii este partea laterală. În cadrul uşilor sunt montate nişte bare, tocmai pentru a rezista în urma unui impact. Sunt dispuse în felul acesta”.

România e pe locul doi într-un top al victimelor de pe şosele. Doar bulgarii au mai mulţi morţi în accidentele rutiere.

De ce se întâmplă accidentele?

„Din punctul meu de vedere, cauza principală o reprezintă stresul de trafic. Stresul de trafic apare atunci când stăm o perioadă îndelungată în trafic, când vedem diverși șoferi indisciplinati care încalcă regulile de circulație, care se bagă în față, nu sunt sancționați, când avem foarte multe gropi. Toate aceste trăiri interioare, umane, ale oricărui șofer, se acumulează și în momentul în care prindem o porțiune de drum liberă, tendința este să accelerăm mașina. Acela este momentul în care suntem cei mai predispuși la accident”, sune Cristian Muntean.

Am discutat şi cu şoferi mai în vârstă, care au ani buni de condus în spate. Ei spun că experienţa contează, dar nu e totul. Şi că totul se poate schimba în fracţiunile de secundă de dinaintea unui eventual impact.

„Foarte mare experienţă trebuie să ai ca să eviţi”, spune un domn trecut de prima tinerețe.

„Dacă ar fi să apară brusc în faţă, şi la 30 de kilometri pe oră tot nu aveţi ce să faceţi”, explică un altul.

Anul trecut, în România, la fiecare milion de locuitori, 97 de oameni au murit în accidente rutiere.