Sari la conținut
News Alert

Acte false pentru imigranți, făcute chiar la Evidența Populației

Cei doi știau cum se produc buletinele, care sunt elementele de siguranță și la ce se uită polițiștii când verifică astfel de acte. Ba chiar, o parte dintre elementele de siguranță cu care se făceau falsurile erau depozitate în podul instituției.  


Comunicatul DIICOT:

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Dâmboviţa şi BCCO Ploieşti au efectuat un număr de 4 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Dâmboviţa în vederea documentării activităţii infracţionale a unor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România şi fals intelectual.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012, suspecţii Răducanu Ionuţ-Ninel şi Şerban Dumitru (angajat în cadrul Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Dâmboviţa, fost şef al Serviciului de Paşapoarte Dâmboviţa) au falsificat mai multe acte de identitate (cărţi de identitate, permise de conducere, paşapoarte, etc.) care permiteau migranţilor trecerea frauduloasă a frontierei de stat precum şi accesul liber pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

Cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul Biroului Judeţean pentru Administrarea Bazelor de Date privind Evidenţa Populaţiei Dâmboviţa, au fost găsite şi ridicate 700 de elemente de siguranţă pentru cărţi de identitate, an de emisie 2008.