Sari la conținut

ActiveWatch: V. Ponta se victimizează invocând în mod ridicol o lovitură de stat

 

Există suficiente motive să ne temem că aceste pseudo-argumente se vor transforma în pretexte pentru o eventuală reprimare în forță a unor proteste de stradă, indiferent de revendicări și de cei care le susțin, fie chiar și organizate și susținute de actuala opoziție. Experiența ultimilor ani ne arată că, în momente cheie, autoritățile nu au ezitat să apeleze la forțele de represiune pentru a înăbuși protestele sau pentru a descuraja cetățenii să participe la acțiuni de stradă”, potrivit comunicatului transmis de ActiveWatch.

Organizaţia aminteşte că dreptul la întrunire și libertatea de exprimare sunt garantate prin Constituție tuturor cetățenilor, inclusiv membrilor unor partide politice sau liderilor acestora. „Obligația autorităților este de a proteja cetățenii care își exercită drepturile fundamentale în condițiile legii. Din păcate, guvernul Ponta pare hotărât să facă exact contrariul, amenințându-și oponenții nu numai cu acțiuni penale, dar și cu contra-manifestații după modelul consacrat de FSN în 1990.

Facem un apel la membrii guvernului să se abțină de la astfel de declarații prin care forme ale libertății de exprimare sunt considerate infracțiuni și de la eventuale acțiuni care limitează drepturi cetățenești și pot pune în pericol însăși ordinea publică pe care pretind că o apără. De asemenea, solicităm Jandarmeriei să acționeze cu maximă prudență în eventualitatea unor proteste de stradă, cu respect pentru dreptul cetățenilor de a se întruni și exprima în mod pașnic în spațiile publice”, potrivit sursei citate.