Sari la conținut

Acuzații de malpraxis la spitalul din Huși, după moartea unei fetiţe de patru ani

Familia a sunat la 112 şi a cerut ajutorul medicilor când au văzut că fetiţa lor se simte din ce în ce mai rău. Credeau că e o banală răceală, dar trupul fetei ardea puternic de câteva ore. O ambulanţă a dus-o pe fată la Spitalul Municipal din Huşi unde a fost consultată de un medic.

„I-a făcut o injecţie fetiţei, după care au pus-o în perfuzie. A început fetiţa să spună: „mamaie, mă doare burtica" şi a început să se umfle”, povestește bunica fetei.

Diagnosticul pus indica o formă severă de laringită. La mai puţin de o oră de la internare însă, familia a fost anunţată că micuţa lor nu mai este. Sfâşiat de durere, bunicul şi-a dus pe braţe nepoata la morgă.

„M-a chemat o doctoriţă. Mi-a spus: domnule, a avut o infecţie foarte puternică şi nu am mai avut ce să îi facem. Noi eram tulburaţi”, spune el.

Conducerea spitalului face verificări pentru a afla împrejurările care au dus la decesul fetei.

„Trebuie să fac ancheta internă, normal. A fost un caz care a evoluat fulminant. Din clipă în clipă s-a transformat într-o dramă. Nici eu nu pot să accept că s-a produs un deces aşa de repede la un copil. Nu pot, ca om”, spune Lucia Rotaru, managerul Spitalului Municipal Huși.

Conducerea Spitalul municipal Huşi a sesizat şi poliţia.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Huşi au demarat cercetări pentru a verifica împrejurările în care s-a produs decesul minorei, fiind dispusă şi efectuarea autopsiei la serviciul de medicină legală Vaslui”, a spus Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Părinţii fetei au făcut o plângere la Colegiul Medicilor şi la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.