Sari la conținut

Adevăr scos la lumină după 66 de ani

Arheologi, medici legiști și un procuror militar au scos la lumină osemintele fostului luptător împotriva comunismului, Petru Jurchescu. Intrase în mișcarea partizană la începutul anului 1949. S-a refugiat în munți, la fel ca mulți alți tineri care nu au suportat ororile comuniștilor. Însă la nici o lună şi-a găsit sfârşitul.

Petru Jurchescu FOTO: IICCMER

Petru Jurchescu a fost împușcat în fața unei case unde venise, împreună cu alți partizani, să dezarmeze un activist de partid. Acesta din urmă a deschis însă focul și l-a împușcat în cap pe luptătorul anticomunism.

Petru Jurchescu a rezistat încă două zile. Dar chiar și pe patul de moarte a fost vânat de comuniști.

„El nu mai putea să spună absolut nimic, era în pragul morţii, să îl forţeze să vorbească, să obţină informaţii de la el. Sigur că nu s-a putut acest lucru. Au fost chiar îndemnuri ca să fie ridicat din pat şi să fie pus cu picioarele pe jar aprins”, spune arheologul Gheorghe Parov.

După 66 de ani, crima va fi consemnată în istorie și pe numele lui Petru Jurchescu va putea fi emis în sfârşit și un certificat de deces.

Familia lui Petru Jurchescu FOTO: IICCMER

„Au împuşcat un om aici. Au venit aici la proprietarul căsei şi l-au împuşcat”, spune o bătrână.

 „Întreaga operațiune este utilă cel puțin din punct de vedere istoric și al aflării adevărului privind tragediile petrecute în România în era respectivă”, subliniază Cătălin Pițu, prim-procuror adjunct în Parchetul Militar Timișoara.

Ancheta de la Tribunalul Militar Timișoara urmează să stabilească circumstanţele în care oamenii au căzut victime ale comunismului. Însă nu se poate vorbi de vinovaţi, deoarece majoritatea celor implicaţi în acele evenimente au murit.