Sari la conținut

Adjunctul secretarului de stat al SUA vine în România. Va discuta despre securitate, statul de drept și reforme

FOTO: Flickr Departamentul de Stat

Diplomatul american este așteptat la București sâmbătă, 7 mai, pentru o vizită de două zile, potrivit unui anunț al Departamentului de Stat. Se va întâlni cu oficiali români de rang înalt pentru a discuta despre chestiuni de securitate, în condițiile în care se apropie summitul NATO de la Varșovia (de la începutul lunii iulie), dar și despre cooperarea bilaterală în materie de securitate, despre parteneriatul economic, statul de drept și eforturile de reformă pe care le face Guvernul.

Antony Blinken se va întâlni, de asemenea, cu oameni de afaceri și membri ai societății civile.  

La Varșovia, Antony Blinken discută despre probleme bilaterale și regionale, inclusiv despre summitul NATO și criza din Ucraina. Astăzi, diplomatul american va rosti un discurs la German Marshall Fund pe tema relațiilor dintre SUA, Europa și NATO.

De la Varșovia, adjunctul secretarului american de stat va merge la Sofia, unde va vorbi cu liderii bulgari despre chestiuni bilaterale și cooperarea în cadrul NATO. În 2015, Bulgaria și SUA au lansat cinci grupuri de lucru în domeniul cooperării în materie de apărare, contraterorism, diversificarea energiei, statul de drept și legăturile interumane. Toate aceste chestiuni se vor afla și pe agenda de lucru a vizitei.

Punctul final al turneului înaltului diplomat american va fi Paris, între 9-10 mai, unde se va întâlni cu oficiali francezi.