Aeroport modernizat la Oradea. Prima aeronavă a aterizat pe pista cea nouă

Data publicării:
aeroport oradea

Un avion al companiei TAROM a aterizat pe pista modernizată a aeroportului din Oradea. „Pista de la aeroportul vechi era foarte uzată, indicele de rezistenţă al pistei era 14 spre 15, pe când indicele de rezistenţă al întregii infrastructuri, în momentul de faţă, este de 55”, a spus Gheorghe Pasc, directorul Aeroportului Oradea.

„Această pistă are ceva deosebit, fiindcă s-a lucrat într-o tehnică pe care noi am adus-o din Austria, cu un finisor mare de betoane. Datorită acestui fapt, este de o calitate foarte bună, într-o manieră care în România nu s-a aplicat”, a spus Harold Braun, directorul tehnic al firmei constructoare.

Chiar dacă pe Aeroportul din Oradea sunt operate numai curse interne, pasagerii spun că aşteptau cu nerăbdare reluarea zborurilor. În următoarea perioadă, autorităţile şi-au propus să atragă şi operatori pentru destinaţii internaţionale.

Noua pista măsoară 2.100 de metri lungime şi este cu 400 de metri mai mare decât cea veche. În plus, s-au construit şi două căi de rulare şi o platformă de îmbarcare-debarcare.

Modernizarea Aeroportului a costat 130 de milioane de lei, bani de la consiliul judeţean şi din fonduri europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri