Alianța Medicilor: Nu avem condiții pentru răniți

Data publicării:
medici urgenta spital

Alianţa Medicilor acuză liderii care au gestionat criza celor arşi în clubul Colectiv că au încercat să ascundă deficienţele majore ale sistemului sanitar. În niciun spital din România nu s-ar fi putut trata cazuri aşa complexe, se spune în comunicatul Alianţei.

Apoi, vin explicaţiile: De exemplu, România nu are camere sterile specializate pentru arşi. În plus, Alianţa Medicilor susţine că abia la presiunea şi insistenţele ONG-urilor, liderii politici şi medicali au cerut ajutor extern.

Temporizarea transferului răniților în afară, în centre pentru arși, pentru marii arși, este de domeniul evidenței că un ars de peste zece la sută în toate protocoalele, toate protocoalele terapeutice recomandă transferul în centre pentru mari arși, ceea ce în România, trebuie să recunoaștem, nu există.”, a spus Bogdan Tănase, Alianța Medicilor.

În opinia semnatarilor, vinovaţi de reacţia întârziată sunt ministrul demisionar - Nicolae Bănicioiu, secretarul de stat Raed Arafat, dar şi doctorii Ioan Lascăr şi Dan Enescu. Singurul care a reacţionat a fost medicul secretar de stat Dorel Săndesc: „Este păcat că în acest cor al denigrărilor nemeritate se află și colegi. Se vrea capul lui Raed, al profesorului Lascăr, al doctorului Enescu, al ministrului Bănicioiu, al meu, al tuturor. Totul seamănă cu o tristă mineriadă împotriva unui grup de oameni care fac tot ce pot ei, în limitele umane pe care le au pentru a trata şi salva nişte pacienţi. Apelul meu este următorul: vă rugăm foarte mult lăsaţi-ne să lucrăm, lăsați să ne ajute pe cei care pot și vor să ne ajute și după ce vom termina de tratat şi dacă putem să salvăm aceşti oameni, puteţi să faceti ce vreţi, puteţi să ne ardeţi în piaţa publică.”, a spus acesta.

Alianţa consideră că meritele gestionării acestei uriaşe crize aparţin personalului medical care a facut eforturi supraomenești, fără să aibă dotările necesare. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri