Amenzi și dosar penal pentru că au mers prea mult pe pista de biciclete

Data publicării:
pista biciclete

Motivul este că nu a fost deschis şi un punct de trecere a graniței odată cu încheierea lucrărilor. În weekend patru bicicliști au fost amendați pentru că au pătruns în zona de protecție a frontierei, iar altul s-a ales cu dosar penal pentru că a trecut în statul vecin.

Acesta este singurul indicator care atenționează bicicliștii că intră într-o zonă interzisă și trebuie să se întoarcă. Cine nu citește însă avertismentul intră în fâșia de protecție a frontierei și riscă să fie amendat”, transmite corespondentul Digi24 Caterina Ledrer.

Ce este derutant pentru bicicliști este că pista continuă și după acest indicator încă trei kilometri până pe teritoriul sârbesc.

Singura modalitate prin care bicicliștii care ajung în zona de protecție pot scăpa de amendă este să obțină în prealabil o aprobare scrisă de la Poliția de Frontieră”, transmite corespondentul Digi24 Caterina Ledrer.

Patru biciclişti au fost amendaţi cu câte o sută de lei, dar amenzile pot ajunge până la o mie de lei.

Darius Jula, biciclist amendat: Am ajuns aproape de capătul pistei, unde am văzut că erau deja doi biciclişti care povesteau cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Intrând pe fâşia de protecţie am fost amendaţi. Ar putea fi pusă o barieră acolo.

Autorităţile promit să rezolve problema anul acesta.

Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș: Sigur că imediat ce se vor da drumul la fondurile pe programul transfrontalier vor fi alocaţi banii cu prioritate de partea română şi partea sârbă pentru realizarea punctului de trecere a frontierei.

Potrivit proiectului, pe teritoriul sârbesc ar urma să fie construiți 40 de kilometri de pistă pentru biciclete, în continuarea celor 37 de kilometri din România. Asta, însă, până în 2017. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri