Sari la conținut

Angajaţii CJ Brăila nu îşi pot primi salariile după arestarea preşedintelui, Gheorghe Bunea Stancu

Problemele penale ale şefilor se răsfrâng asupra angajaţilor. Este cazul celor de la Consiliul Judeţean Brăila, care nu îşi mai pot încasa salariile pentru că nu are cine să le semneze ştatele de plată. Singurul împuternicit să facă acest lucru era preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, dar acesta a fost suspendat din funcţie miercuri.

FOTO: Facebook.com/Gheorghe Bunea Stancu

Cei aproximativ 130 de angajaţi ar fi trebuit să îşi primească banii miercuri, însă nimeni nu a primit nici un leu.

Există totuşi speranţa că săptămâna viitoare salariile vor fi livrate în conturi. Luni va avea loc şedinţa în care ar urma să fie desemnat coordonatorul interimar al instituţiei.

Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele suspendat al instituţiei, este arestat la domiciliu de vinerea trecută, fiind cercetat pentru abuz în serviciu. Ca urmare a acestei decizii, prefectul judeţului Brăila a hotărât suspendarea lui din funcţie. În prezent, Consiliul Judeţean Brăila este condus de vicepreşedintele PNL, Ovidiu Nechita, care nu are drept de semnătură pentru moment.